Start “Întâlnirilor bucovinene”

Cea de a XXII-a ediție a Festivalului Internațional Folcloric „Întâlniri bucovinene” a fost demarată joi la Câmpulung Moldovenesc, în prezența președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a senatorului PDL Sorin Fodoreanu și a deputatului democrat-liberal de Suceava Dan Gabriel Gospodaru.
 

Gazda manifestării, primarul municipiului de la poalele muntelui Rarău, Constantin Gabriel Șerban, a dat startul celor 4 zile pline de concerte de muzică și dans în care zeci de formații din România, Slovacia, Ungaria, Ucraina și Polonia vor evolua în cadrul celui mai mare festival de acest gen din zona aceasta a Europei. Aproximativ 400 de artiști străini și 1500 de români sunt implicați în acest megaeveniment care în 2010 nu s-a putut organiza din cauza inundațiilor care au avut loc în județul Suceava.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI