Potrivit președintelui PNL Suceava, Executivul condus de Emil Boc încearcă din nou o influențare a votului pensionarilor în contextul viitoarelor alegeri electorale. „După o viață de muncă, pensionarii merită mai mult decât umilința de a se înghesui la cozi pentru a cumpăra alimente cu 1 leu mai ieftine. Executivul preferă să amăgească pensionarii în loc să le acorde o pensie care să le permită cumpărarea acestor alimente. O pensie decentă, pe măsura contribuției de o viață, de asta au nevoie pensionarii și nu de pomeni electorale”, a spus Alexandru Băișanu, apreciind că măsura luată de Guvern va fi valabilă doar până la alegerile de anul viitor. În opinia liderului liberalilor suceveni, Guvernul Boc i-a tratat cu dispreț și cinism pe pensionari, considerându-i asistați social. „Să nu uităm cum Emil Boc vorbea despre «ieșirile naturale din sistem», raportându-se la pensionari în cifre, iar Traian Băsescu își exprimă regretul că nu au fost tăiate pensiile. Prin urmare, nu avem niciun motiv să credem că măsurile anunțate pentru pensionari dovedesc o reală preocupare a Guvernu-lui, ci sunt doar o manevră electorală”, a arătat Băișanu. Totodată, el a ținut să mai menționeze că liberalii sprijină un proiect de politici publice, pe o perioadă de 4-6 ani, pentru generarea de noi locuri de muncă, creșterea sustenabilă a veniturilor și a standardului de viață. „USL își reafirmă propunerea de formare a unei comisii tripartite, alcătuită din reprezentanți ai puterii, opoziției, Băncii Naționale, care să evalueze riscurile situației internaționale pentru economia românească și să propună un plan anticriză”, a conchis liderul PNL Suceava.
Un exercițiu de imagine. Așa a catalogat liderul PNL Suceava, Ștefan Alexandru Băișanu, acțiunea Guvernului României de a aviza, prin memorandum, introducerea „coșului de solidaritate” pentru pensionari, considerând că subvenționarea produselor alimentare de bază nu reprezintă decât „praf în ochii pensionarilor”.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii