Se conturează imaginea viitoarelor parcări subterane

> Ploile au împiedicat excavările de la parcajul numărul 2 > Constructorul mai are nevoie de doar 3 zile pentru finalizarea săpăturilor
 

Precipitațiile abundente din ultima perioadă au făcut ca graficul lucrărilor de la parcajul numărul 2 din centrul Sucevei să nu poată fi respectat. Așa s-a evidențiat ieri, în cadrul comandamentului cu factorii responsabili, de la sediul Primăriei, reprezentantul constructorului menționând că mai are nevoie de doar 3 zile pentru a termina cu excavările, la fel ca la cea dintâi locație a parcărilor subterane. „Din cauza ploilor de săptămâna trecută, lucrările sunt în întârziere cu câteva zile. Sperăm că execuția o va urma pe cea de la parcajul numărul 1 și, în circa două săptămâni, vom avea pregătit terenul pentru demararea intervențiilor de finisaj”, explică viceprimarul Viorel Seredenciuc. El a remarcat ritmul bun de execuție de la parcajul numărul 1, în cazul acestuia putându-se vorbi despre o conturare a modului în care va arăta obiectivul. „Lucrările au avansat foarte mult. Cel mai probabil, de săptămâna viitoare vom începe execuția radier. Aceasta însemnă că deja putem vorbi despre conturarea imaginii viitorului parcaj subteran. Următorii pași sunt cei privind pereții laterali și partea superioară a parcajului”, reliefează viceprimarul. Reamintim că cele două sectoare pentru parcări subterane sunt prevăzute a avea 108 locuri și, respectiv, 55 de locuri, execuția, inclusiv cea de la străzi și traseele pietonale, urmând a se desfășura într-un interval de 33 luni. Proiectul este finanțat prin POR, valoarea lui totală fiind de 37,8 milioane lei, dintre care 29,8 milioane lei reprezintă asistența financiară nerambursabilă. Lucrările de amenajare au fost câștigate la licitație de firma suceveană General Construct.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI