Parteneriat român-ucrainean-polonez, la nivelul autorităților locale, demarat la Siret

În sala de ședințe a Primăriei Siret a avut loc sâmbătă, 16 iulie a.c., întâlnirea dintre reprezentanții a trei unități teritoriale din Ucraina și conducerea localității poloneze Debica. Raioanele Hliboca și Zastavna (Regiunea Cernăuți) și orașul Kamianeț-Podilski (Regiunea Hmelnițki) au fost invitate să semneze declarația de intenție pentru aderarea la Asociația “Europa Orașelor”, proiect inițiat de administrația locală din Debica în anul 2004.
 

Siretul a devenit de anul trecut membru al acestei organizații care, conform statutului său, se dorește a fi un “catalizator pentru dezvoltarea economică locală, democrația locală și construirea unei societăți civile în orașele partenere din țările europene. Misiunea proiectului este de a uni orașele în vederea îmbunătățirii calității vieții comunităților locale, prin dezvoltarea cooperării la toate nivelurile, cu accent special pe cooperarea economică, culturală, educațională și socială”. Vechea capitală moldavă, împreună cu municipiul Carei (jud. Satu Mare), reprezintă România în cadrul Asociației “Europa Orașelor”, unde se regăsesc localități din țări cum ar fi Belgia, Bulgaria, Cehia, Estonia, Macedonia, Polonia, Slovacia, Spania, Ucraina, Ungaria etc. Până în prezent, numărul membrilor este de 18. Anul 2011 înseamnă data în care asociația își deschide larg porțile pentru primirea de noi parteneri. “Siretul a solicitat orașului coordonator Debica, din Polonia, să fie numit reprezentant regional pentru țările vecine României: Ucraina și Republica Moldova. După ce a obținut acest statut, imediat, a prezentat oferta de înscriere în asociație a unor parteneri ai siretenilor mai vechi sau mai noi din Ucraina. Răspunsul prietenilor noștri ucraineni a fost unul afirmativ” ne-a rezumat activitățile comune premergătoare întâlnirii româno-ucraineano-poloneze din 16 iulie dl Viorel Haiura, consilier la Cabinetul primarului din orașul Siret. Astfel, la această dată, edilul-șef Adrian Popoiu și vice-primarul Leonard Cristian Mocrei i-au invitat să asiste la momentul oficial pe diplomații ucraineni de la Suceava: consulul general al Ucrainei, dl Vasyli Boeciko, care este și cetățean de onoare al localității, și consulul Ucrainei, dl Vasyl Nerovnyi. Primarul din Debica, dl Pawel Wolicki, și vicepreședintele Consiliului Local Debica, dl Stanislaw Leski, au prezentat orașul pe care îl conduc. Despre oamenii, locurile și posibilitățile de cooperare au vorbit șefii delegațiilor din Ucraina: dnii Zaghariyuk Mykola, președinte al Administrației Raionale de Stat Hliboca, Kopchuk Vasyl, președinte al Administrației Raionale de Stat Zastavna și Mykhaylo Simashkevych, primarul orașului Kamianeț-Podilski. Alți oaspeți importanți din țara vecină au fost: dl Valerii Rotar, președintele Consiliului Raional Hliboca, dl Oleksiuk Iaroslav, prim-vicepreședinte al Administrației Raionale de Stat Zastavna, dl Ivan Senyk, vicepreședintele Consiliului Raional Zastavna, cei doi șefi ai structurilor administrative raionale, dnii Bohutskhyy Mykhaylo (Zastavna) și Bujak Arkadii (Hliboca) și dna Mekethyuk Lida, director economic al Administrației Raionale de Stat Hliboca. Consiliul Local Kamianeț-Podilski a fost reprezentat de șefii comisiilor pentru buget și pentru dezvoltare industrială: dna Elena Chubaiko și dl Volodymer Yuriev. “Mă bucur să văd că orașul Siret dezvoltă, în ultima vreme, relații atât de strânse cu localități din Ucraina. Aceste legături pot fi deosebit de avantajoase în ceea ce privește cooperarea economică, schimburile de bune practici, manifestările culturale comune, activitățile de tineret sau competițiile sportive. Din partea instituției pe care o reprezint, vă asigur de tot sprijinul, iar această lăudabilă inițiativă va avea ecou și la Kiev” a declarat consulul general al Ucrainei, dl Vasyli Boeciko. Primarul orașului Siret, dl Adrian Popoiu, a subliniat rolul deosebit pe care îl au cele două comunități etnice din localitate, ucraineană și poloneză, în dezvoltarea relațiilor cu partenerii din țările de origine ale acestora: “Datorită cetățenilor orașului nostru aparținători ai minorităților ucraineană și poloneză, în mare măsură, s-a creat această punte de comunicare între administrațiile locale și raionale din cele trei țări. Suntem bucuroși de faptul că dispunem de astfel de resurse umane și de caracterul multicultural al urbei, bazat pe tradiția unei bune înțelegeri între toți locuitorii acesteia, indiferent că ei sunt români, germani, ucraineni, polonezi sau evrei sper să ducă, în viitor, prin atragerea de fonduri cu finanțare externă, în special prin aplicarea de proiecte ale Uniunii Europene, la îmbunătățirea nivelului de trai al concetățenilor noștri și al locuitorilor din orașele partenere. Sperăm să fie de bun augur acest început, mai ales că trecutul ne-a oferit această șansă de a demonstra că știm și putem trăi în diversitate, respectându-ne și ajutându-ne. Pentru contemporaneitate avem acest avantaj al multiculturalității. Este șansa noastră pe care trebuie să o folosim, iar Asociația “Europa Orașelor” ne pune la dispoziție un număr mare de posibili parteneri de încredere, care au nevoi comune și care sunt dispuși să colaboreze în vederea realizării unor proiecte cu finanțare externă. Acest prim pas esențial a fost făcut, iar rezultatele, sperăm – și stă în puterea noastră – să apară cât mai curând”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI