Restricția vine pe relația europeană a bunelor condiții agricole și de mediu (GAEC), obiectivul fiind menținerea materiei organice în sol. „Agricultorii care utilizează teren arabil, inclusiv pajiști temporare, nu trebuie să ardă miriștile sau resturile vegetale rezultate după recoltarea culturilor, respectiv paiele de cereale, vrejii de plante proteice sau de cartof, cocenii de porumb, tulpinile de floarea-soarelui, rapiță și nici iarba rămasă după cosirea pajiștilor temporare”, pune în vedere Angela Coroluecă, directorul executiv al Centrului Județean al APIA Suceava. Coroleucă avertizează că fermierilor care nu se conformează li se vor aplica reduceri la sprijinul financiar pe suprafață, conformitatea cu regulile în vigoare constatându-se cu prilejul controalelor efectuate pe durata campaniei de vară. Gravitatea nerespectării bunelor condiții agricole și de mediu (GAEC) se evaluează în funcție de suprafața parcelelor cu miriști sau resturi vegetale arse, raportată la suprafața arabilă din exploatație. Directorul executiv al APIA Suceava reliefează, de asemenea, că nu este permisă nici arderea vegetației de pe pajiștile permanente. „Agricultorii care utilizează pajiști permanente nu au voie să ardă vegetația, inclusiv iarba rămasă după cositul pajiștilor. În cazul în care arderea a fost provocată de cauze necunoscute, iar fermierii prezintă dovada sesizării înregistrate la Poliție sau la Inspectoratul pentru Situații de Urgență privind acest fapt, aceștia nu vor suporta consecințele prevăzute de normativele europene”, relevă Angela Coroleucă. Suntem informați că inspectorii specializați vor face verificări pe teren, cei depistați cu nereguli fiind sancționați cu reduceri la suma totală de plată cuvenită. Gravitatea abaterilor se evaluează în funcție de suprafața parcelelor pajiștilor permanente arse, raportată la totalul din exploatație.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Suceava îi atenționează pe fermieri că este interzisă arderea miriștilor și a resturilor vegetale de pe terenurile arabile.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!























Comentarii