Portretul unui cadru didactic inteligent emoțional

Toată lumea își dorește să fie inteligentă sau, cu un cumul de termeni mai duri, să nu fie luat de prost sau de fraier. Se pare, deci, că inteligența ar fi un fel de cheie universală, care deschide orice ușă – carieră, bani, poziție socială, fericire etc., etc.
 

Din păcate (sau din fericire!), lucrurile nu se pot simplifica în halul acesta. Singură, capacitatea de a fi inteligent nu-ți asigură automat un loc fruntaș într-un virtual clasament al celor mai… și mai…, iar de la inteligență la inteligență emoțională e cale foarte lungă… Ce înseamnă să fii inteligent emoțional? Deși conceptul e relativ nou, a prins repede (ca orice noutate) și a generat diverse rețete și sfaturi, care mai de care mai alambicate, uitându-se iute și degrabă faptul că, și fără terminologie, oamenii care își conștientizau și își canalizau emoționalitatea au fost dintotdeauna cei care îi puteau schimba pe ceilalți. Pentru un cadru didactic născut, și nu făcut, chestiunea în dezbatere, indiferent de numire, este esențială. Îl cuprinde aici și pe dascălul care a ajuns în școală nu pentru că nu a avut de ales, nu pentru că a fost împins de părinți, de o reușită facilă la o facultate pe bază de dosar, ci intrarea în școală îi dă și acum, ca și cu x ani în urmă, aceiași fiori de dragoste. Îl creionează și pe omul școlii ce renunță cu bucurie (și cu amărăciune, dar asta e o altă poveste) la un costum nou de haine în favoarea unui dicționar fățos și important, care costă cât leafa pe o săptămână, dar care-l bucură pentru câțiva ani… E omul ce reușește să lepede la poarta școlii griji, necazuri, dureri personale, și să se înveșmânteze cu grijile, necazurile și durerile elevilor săi, cărora nu le predă doar un obiect nesărat sau, dimpotrivă, piperat, ci, mereu, în fiecare zi, lecții despre viață… E omul care știe că puii se desprind mai devreme sau mai târziu de cuib, și el este cel răspunzător, pentru ca zborul lor să nu se curme tragic, la cea dintâi pală de vânt mai tare… E omul care învață să rămână mereu tânăr, încăpățânându-se în a croi veșminte de cer și de speranțe în fiecare an. Nu se mânie, ci doar se mâhnește când foștii elevi, ajunși undeva mai sus pe o scară a etalării materiale, trec nepăsători în ultimul tip de merțan, stropindu-l nemilos preț de-o băltoacă sau două. E omul care lăcrimează pe furiș sau cel care scoate pieptul în față când alți foști elevi trec pe la școală sau îl opresc pe drum, zâmbind aburit spre timpuri trecute, întrebându-l invariabil: mai țineți minte cum…? E omul care se luptă adesea cu morile de vânt, incluzând aici de la părinți inconștienți, supraconștienți sau absenți până la diverși reprezentanți ai unuia sau altuia dintre sistemele ce se tot perindă falnic mai sus sau mai jos. Dascălul inteligent emoțional nu știe că este așa. Nu i-a spus-o nimeni, nici măcar la controalele de început de an, deși a tot desenat la copaci, cât pentru o pădure întreagă de țepe. El știe numai că menirea lui e să-i lumineze pe alții, și se strânge în sine ca un arici când, aproape zilnic, mass-media mai descoperă câte o pată neagră printr-o școală, pe după un examen, prezentând-o ca pe o trufanda a anormalității. Ar fi multe, prea multe de zis. Însă, iată, am putea fi arătați cu degetul și acuzați că nu știm să ne stăpânim emoțiile, că nu suntem inteligenți emoțional…

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI