Din nou despre uniforma școlară

În procesul complex al educației școlare, cu folos este să judecăm orice demers în cadrul sistemului de educație cu toate componentele sale: profesori, elevi, părinți, curricula școlară, baza tehnico-didactică, rezultatele și gradul de integrare socială.

 

Rezultatele funcționării sistemului de educație din ultimii ani, cu toate încercările de reformare și cu alocații bugetare tot mai reduse, s-au exprimat în 45,72% absolvenți de liceu promovați la examenul de bacalaureat, sesiunea iunie 2011, în cele 29 de licee cu promovare 0%, iar acum în decizia unor facultăți de a înscrie în anul I și absolvenți fără examen de bacalaureat. În locul unei analize temeinic așezate ca organizare și tematică efectuate de profesori cu autentică valoare și experiență recunoscute și cu participarea oamenilor cu putere de decizie, în ziare și reviste, pe posturile de radio și televiziuni sunt prezenți să se pronunțe asupra învățământului tot felul de “experți” în educație, oameni fără bacalaureat sau cu bacalaureatul la 25-28 de ani, absolvenți ai mai multor facultăți de la Universitatea “Spiru Haret” sau altele asemănătoare, din mediul urban sau rural (Silviu Prigoană, Traian Igaș, D. Oajdă ș.a.). Una dintre problemele de care este acum preocupat Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, fără a fi fundamentală, privește revenirea la uniforma școlară. Construirea unui cadru adecvat in-strucției și educației școlare presupune multe elemente: de la spațiul special destinat (sala de clasă, laboratorul, cabinetul) și până la aspectul vestimentar al colectivului de elevi și al personalului didactic și auxiliar din școală. Avem în vedere aici, în primul rând, uniforma școlară. Fie că este personalizată pentru fiecare școală, fie că este aceeași la nivel național pentru clasele I-IV, V-VIII și respectiv IX-XII, această uniformă reprezintă una din condițiile construirii cadrului adecvat educației, condiție validată ca eficientă de toată experiența învățământului românesc de până acum. Prin uniforma școlară este asigurată una din primele cerințe pedagogice ale educației. Într-o clasă sunt copii sau tineri de aceeași vârstă, cu pregătire și preocupări asemănătoare, prezenți în microgrupul școlar pentru a învăța și a se forma ca viitori cetățeni, iar vestimentația de același fel îi așază egal față în față cu factorii educativi din școală și din afara ei. Aceeași uniformă școlară face ca toți elevii clasei și ai școlii să fie egali ca aspect, ca vestimentație. Frumusețea somatică la această vârstă nu are nevoie de accesorii. În timpul orelor și chiar în afara lor, elevii se concentrează la lecții și nu au a trece în revistă costume, accesorii vestimentare, coafura etc. Așadar, păstrarea uniformei școlare avantajează psihologic procesul educației în școală și în afara școlii. Uniforma școlară conferă o anume sobrietate, frumusețe și deschidere spre comunicare cu lumea din preajmă copiilor și a tinerilor. Prin educație și prin consensul cu familia și societatea civilă, uniforma se cuvine să rămână motiv de mândrie. Când apar manifestări ale opulenței în multe familii din mari orașe și când unii copii sau tineri vin la școală spre a se remarca prin mereu altceva decât învățătura și conduita încadrată în norme, uniforma școlară diminuează astfel de porniri. Aceste stări au drept urmare lipsa respectului față de colegi, profesori și părinți, față de semeni, oricare ar fi ei. În aceste condiții care nu se schimbă pe scurtă durată, ne-a surprins, la vremea aceea, cu câțiva ani în urmă, respingerea de la promulgare de către domnul președinte Traian Băsescu a proiectului de lege privind introducerea uniformei școlare. Respingerea a fost motivată de faptul că uniforma ar produce prea mari cheltuieli părinților și, ca urmare, ar crește abandonul școlar. Domnul președinte Traian Băsescu ne-a avertizat că „portul uniformei școlare ar deveni o nouă obligație în sarcina familiilor elevilor, iar pentru cei din familii sărace ar putea reprezenta un motiv de abandon școlar”. M-a surprins și răsturnarea unui raport democratic între capacitatea de a cântări valoarea unui demers încadrat în norme, promovat de sute de oameni din cele două camere ale Parlamentului și o persoană sau câteva persoane, chiar dacă acestea locuiesc la Cotroceni. Uniforma școlară nu determină cheltuieli și abandon școlar, ci dimpotrivă. Dar cel mai important aspect privește condițiile psihopedagogice favorabile procesului educației școlare. Este adevărat că sunt și destui copii și tineri care nu agreează uniforma școlară. Așa se explică prezența în școli a unor tineri cu părul vopsit strident, cu bijuterii atașate la urechi, nas sau buze, haine incomplet acoperitoare, pantofi decupați în foarte multe feluri, un parfum prea puternic etc., toate particularizând și îndemnând la conduite pe măsură, inclusiv la ulilizarea drogurilor. Nu mai este cazul ca numai liceenii și părinții din București sau doar oamenii cu putere de decizie timp de cca. patru ani din MECTS să hotărască normele din școlile din România. Educație nu înseamnă numai transmiterea și însușirea de cunoștințe, nu înseamnă numai generozitate în relația cu elevii, ci și coerciție, ori de câte ori această coerciție funcționează cu urmări favorabile educației. În procesul educației, important este ca orice demers înainte de aplicare să fie temeinic gândit și cântărit de mai multe ori, cu adecvate studii de impact, pentru ca urmările să capete valoare pozitivă în structura de personalitate a fiecărui copil și tânăr aflat pe băncile școlii. Voi sublinia că între componentele de bază ale integrării sociale sunt cuprinse și elementele de vestimentație, și accesoriile vestimentare, și conduita, și buna comunicare și înțelegere între semenii comunității respective. Pornind de la nevoia unei vestimentații și conduite decente în instituțiile publice, această cerință este preluată prin puterea opiniei publice și de alte medii sociale. În instituțiile financiare, în bănci, în primării, bunăoară, cei mai mulți angajați, prin aspectul lor și ținută, lasă să vedem cumpătare, respectul cuvenit față de persoanele care au nevoie de serviciile acestor instituții.