Județul Suceava

Aproximativ 43 de milioane lei, fonduri externe nerambursabile postaderare neutilizate

Un excedent de peste 53 milioane de lei a înregistrat bugetul județului Suceava la sfârșitul primii jumătăți a anului 2011, relevă raportul privind aprobarea conturilor de execuție a bugetelor județului Suceava, trecute ieri, în ședință ordinară, de votul aleșilor județeni.
 

Potrivit sursei citate, cea mai pare parte a sumei, respectiv 42,9 milioane lei, o reprezintă excedentul secțiunii de dezvoltare a bugetului, acesta provenind din fonduri externe nerambursabile postaderare neutilizate încă. Restul sumei excendentare provine din subvenții de la bugetul de stat care tranzitează bugetul județului, destinate finanțării programului de pietruire a drumurilor comunale și celui de alimentare cu apă a satelor. Bani care, până acum, nu au fost repartizați consiliilor locale. „Plățile efectuate din buget au respectat destinația prevăzută, neînregistrându-se depășiri de credite bugetare aprobate, iar cheltuielile s-au derulat în baza actelor normative în vigoare”, se arată în raportul Consiliului Județean. Reamintim că, în conformitate cu Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, în lunile aprilie, iulie și octombrie, pentru trimestrele expirate, și cel târziu în luna decembrie, pentru trimestrul al patrulea, ordonatorii principali de credite au obligația de a prezenta în ședință publică, spre analiză și aprobare de către autorităților deliberative, execuția bugetelor întocmite pe cele două secțiuni, în scopul redimensionării cheltuielilor în raport cu gradul de colectare a veniturilor, prin rectificare bugetară locală.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI