VASILE GH. POPA:

Letopiseț fălticenean – “Dalbă lamură de gând”

Rodnicia cărturarului sporește postum prin actul de pioșenie al celor care, cu dragoste filială, reînvie prin cuvânt scris și tipărit un model exemplar. Trăitor în provincia nord-moldavă, păstrând în lacra sufletului cântecul obârșiei Fântânii dunărene, între tăcere și rostire trecând prin vămile destinului, a străbătut via dolorosa eliberându-se de monștri prin scris.
 

Amintirile unui muritor de rând sunt sfinte și emoționante osteneli dintr-o viață, legând în același trunchi epic cele două volume Din copilărie cu Mărturii și Letopiseț fălticenean. Autorul întreprinde o călătorie spre sine ca actant al vieții care duce pe umerii timpului neodihna și tumultul izvorului său înțelept în calma lumină. Trecerea și petrecerea vieții au căpătat densitate spirituală prin intensa activitate lucrativă. La vreme și la nevreme, trecând prin morile gândului viața cea de toate zilele, autorul capătă dreptul de a se legitima. Cartea nu e doar un jurnal propriu-zis privitor la traseul biografic emoționant și atât de omenesc în care a presărat cu obiectivitate, împrumutând propria-i temperatură, toate ingredientele vieții. Cartea memorialistică și jurnalul atipic, pătruns de o poetică diaristică, distilează esențele alternând ca într-un joc inteligent de puzzle fluxul memoriei între amnesis și anamnesis. De la Catehismul meu la Proiecte, de la Prietenul meu, brutarul Gh. Zaharia la cenaclu în doi cu Vasile Lovinescu, de la Corpusul folcloric la aspecte de folclor comparat, de la activitatea în Societatea folcloriștilor și etnografilor la Țărani cărturari și rapsozi populari, de la Cenaclul literar condus timp de 12 ani la Mic lexicon fălticenean, de la considerațiile de lectură la critica de diagnosticare, de la scenariul pentru filmul Ulița Rădășenilor la considerațiile despre marile realizări cinematografice, de la comentarii de evenimente internaționale la jocul de tenis ori de fotbal, de la E. Lovinescu sau G. Călinescu la N. Labiș, N. Stănescu, E. Barbu sau A. Buzura, de la pitorescul iarmarocului de Sfântu Ilie la instantaneele vânzării semințelor primăvara, de la latinitate și dacism la mituri, totul vădește naturalețe, spontaneitate, talent și mobilitate intelectuală. Pline de miez și culoare sunt întâlnirile cu Th. Tatos și pictura sa, cu signor Eugenio Dimitriu, cu universitarul M. Iacobescu, cu prieteni și neprieteni, trecând cu delicatețe peste anii nedrepți din ecuația vieții. Cu dezinvoltură scripturală alternează perspectiva obiectivă cu cea confesivă. Oameni și locuri. Locuri și oameni. Topos fălticenean. Bunica – presvitera Olimbiada de la Târzia, Guju, fiul, doctor la Galați, Mioara și Angela, apoi nepoții – Anca și Lucian, Magda și Marius, toți îmbrățișați cu dragoste paternă pentru a fi „binecuvântați de soare” cu „inimă de-argint în piept”. Considerații remarcabile privind etnogeneza și descălecătorii, Mușat și Mușata, Ciubăr vodă, motive folclorice la aromâni, aspecte mitologice și tradiții etnografice, despre consoane sacre, despre om, despre rolul providențial al popoarelor asiatice, despre moartea lui Labiș, despre cei trei evrei – Moise, Iisus și Marx – în istoria umanității, despre Eminescu – al treilea descălecător după Traian și Dragoș – și nu în ultimul rând despre vocile cenacliste în formare cărora le-a asigurat mentoratul – toate îl onorează. Cartea este și o cronică de familie, diagrama unei mari și statornice iubiri în care se resimte drama celui care n-are bârlogul și liniștea colibei (un robinet curgând prin perete iar, și iar, și iar), împresurat de griji și vina făr’ de vină de a-și vedea soția ca un automat, „o mașină de făcut treabă”. Bunicul Pucu petrece puține ore în fața mașinii de scris adusă în dar la pensionare de cei de la Galați, ferindu-se să le spună celorlalți cât este de bolnav. Discret, eseistul meditează la trecerea timpului. Trăirea lăuntrică e sfâșietoare. Cu o flamură albă se va preda în curând sorții. Consemnările din jurnalul-letopiseț se opresc pe 11 mai 1976. Pe 15 mai, internat în spital. La 18 iulie 1976, sfârșește „împăcat cu sine însuși și cu lumea”. A plecat fără să întrebe de ce sau să condamne. Pregătise cândva cu succes piesa Omul care a văzut moartea. A învățat să nu se teamă de ea. Acum, sfânta datorie a fiului devenit paznic de far a fost împlinită. Părintele, profesorul, cărturarul, folcloristul și etnograful, omul de cultură, scriitorul ni se înfățișează în adevărata sa dimensiune spirituală într-o aură de lumină. Antum și postum, Vasile Gh. Popa onorează palatul artei ca un senior al Cetății.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: