Rețeaua de telefonie dintre Suceava și Mitocu Dragomirnei, întreruptă de hoții de cablu

70 m de cablu telefonic, cu un diametru de 5 cm, din rețeaua dintre municipiul Suceava și comuna Mitocu Dragomirnei, au dispărut în noaptea joi spre vineri.
 

Cum telefoanele n-au mai funcționat a fost anunțată compania, dar și poliția, echipele constatând că pe o distanță de 100 m, cablul telefonic fusese tăiat. A doua zi, pe lumină, s-a văzut că, folosindu-se de un clește “gură de lup”, hoții tăiaseră cablul chiar din stâlpul de susținere alegându-se cu o marfă de aproximativ 5000 de lei. În zonă a fost găsită o urmă de faeton și mai multe urme de cai, acestea fiind ridicate pentru a fi cercetate în laboratorul criminalistic. Din nefericire, poliția n-a găsit niciun indiciu referitor la hoți sau la cablul dispărut, nici la casele aflate în construcție din zonă, nici pe terenul viran din împrejurimi, “periat” metru cu metru. Se fac în continuare cercetări pentru identificarea necunoscuților ce au întrerupt rețeaua de telefonie, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “furt”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI