Limbă de clopot

Motto: „Sacul gol nu se ține drept” (Proverb turcesc) Ca să nu rămână prea de tot în urma Președintelui – prezent, în ultimul timp, cu niște afirmații uluitoare, care, amplificate de televiziuni, ai fi crezut că ia foc țara, și mult n-a lipsit să intrăm într-un pârjol diplomatic –, primul ministru Boc s-a simțit obligat să iasă la rampă și să ne ia fața cu niște succese epocale croite să rămână repere în istoria noastră de la începutul mileniului al III-lea.

 

Ce surprinde la domnul Boc este că rostirile domniei sale sunt zise cu convingere și cu amplificarea vocii, să ne intre bine în cap, să nu avem niciun fel de îndoială că, de când s-a votat legea cu munca și cu angajarea, s-au încheiat peste 500.000 contracte de muncă și nu va trece mult până când nu vom mai găsi un zilier să facă o muncă necalificată pe lângă casă. Văzându-l cât este de îndârjit în spus tare banalități de duzină, ca să nu le spun de-a dreptul nimicuri propagandistice, mi-am amintit de un fost coleg de facultate, venit la prânzul academic, după ce fusese zece ani ofițer activ, situație care nu l-a scutit să-și susțină toate examenele și să vină la toate cursurile. Și acest coleg al meu, obișnuit să dea comenzi la pifani, tare și cu convingere, s-a întâmplat că a dat peste el examenul de Istoria Bizanțului, la care, printre altele, trebuia să știi și ceva limbă latină, măcar pe acolo pe unde se impunea, așa cum a fost cazul în speță, la activitatea de mare constructor a împăratului Justinian (527-565 d.Hr.). Despre construcțiile lui Justinian a scris istoricul Procopius din Caesarea, contemporanul împăratului, iar colegul meu a fost întrebat despre lucrarea lui Procopius, titlul acestei opere, sugerându-i-se de către binevoitorul profesor că e vorba de (despre) construcții, la care colegul meu, știind el ceva că unele cuvinte latinești se termină în -us și -bus, a trântit una de s-au speriat pereții amfiteatrului: De constructionibus, în loc de „De aedificis” cum este corect. Așa a făcut și domnul Boc când i-a cășunat pe cetățenii acestei țări, cum că n-ar fi liberi, dacă depind de stat. Oare de unde o fi luat domnul Boc salariul lunar dacă nu de la stat? Vrând să fie liber, după ce nu va mai fi prim-ministru, nici profesor de drept, domnul Boc își va lua bocceaua și va pleca la cules de căpșuni în Spania. Acolo, n-o să mai taie panglici cu Ileana lui Cocoș, nici cu doamna Boagiu, nu-l va întreba nimeni nimic, va fi liber sub cerul fierbinte din Valencia sau Andaluzia. Pe de altă parte, pe mulți dintre noi ne poate bântui constatarea că primul ministru putea lipsi de la festivitatea cu panglică de la cele două stații de metrou făcute în 21 de ani, ca să nu te faci de bășcălie, când te pui față-n față cu „epoca de aur”. Pe același calapod, și doamna Boagiu a croit una mare care rivalizează cu cea despre 1000 km de autostradă în 4 ani: cică, în 10 ani, Bucureștiul va fi găurit ca un schweitzer de 65 de stații de metrou. Folosind regula de trei simplă, putem afla în cât timp vor fi gata cele 65 de stații de metrou, și zicem conștiincios: dacă două stații au fost construite în 21 de ani, în câți ani vor fi construite 65 de stații, în care timpul de construcție îl notăm cu x, care este egal, după o înmulțire și o împărțire, cu, să te sperii, nu alta, 682,5 ani. Nu ne rămâne decât să sperăm că monumentul funerar al actualului guvern va rezista până la anul 2693,5 A.D. Cu siguranță, dacă nu era moștenirea grea de la Tăriceanu, cele 65 de stații de metrou se făceau doar în 500 de ani, timp suficient ca Boc și toată trupa să fie trecuți în rândul sfinților, mai ales pentru faptul că n-au fost înțeleși de opoziție și de popor, în legătură cu absorbția fondurilor europene. Fiind domnul Boc întrebat de ceilalți sfinți pentru care fapte a fost sanctificat, a răspuns în genul Sergentului evocat de V. Alecsandri: „știu eu, cică drept plată că am oprit criza, am ieșit din recesiune, am împrumutat cât am putut de la FMI și am evitat soarta Greciei, tăvălindu-mă în mocirla călduță a subdezvoltării”. Soarta Greciei? au zis sfinții ridicând din sprâncene. Păi, Grecia trăiește un nou secol al lui Pericle, pe când România e datoare și acum la fostul FMI și la fosta Uniune Europeană, la care Sfântul Boc al crizei a zis, ca să știe toți sfinții, că el a asigurat o creș-tere economică de 1,5%, a tăiat pensiile nesimțite, a construit săli de sport la sate, și parcuri, și piscine, și a modernizat statul, și nu se mai putea opri din realizări, stârnind hohote de râs în soborul sfinților. Revenind cu picioarele de pământ, să încercăm să ne explicăm cum de țări ca Italia, Spania, Portugalia, Irlanda, Grecia, fără să mai punem la socoteală și România care intră în categoria cazuri speciale, sunt în situația de debitori insolvabili la organismele financiare internaționale, au o rată înaltă a șomajului și se mențin cu greu pe linia de plutire. Dacă Grecia ar fi un caz singular, am putea da vina exclusiv pe greci, pe guvernul lor, pe politicile lor sociale, pe faptul că, la fel ca la noi, cheltuiesc mult mai mult decât produc. Din moment ce situația tinde să se generalizeze, trebuie căutate cauzele și în altă parte, în structura și organizarea economiei capitaliste, în distribuirea resurselor materiale și bănești, în moneda unică, refuzată constant de Anglia și înghițită cu greu de Germania, în politici discriminatorii duse de UE față de țările membre. Devine tot mai clar că UE, în felul în care este organizată și funcționează acum, cu politica ei păguboasă de a lua bani pe iluzii și proiecte, întreține deliberat diferențieri între „noi și voi”, între cei care, asemenea României, orbiți de mirajul consumului, neglijează producția și marile țări producătoare. Pe de altă parte, țările de la periferia UE au fost încurajate să aplice politici sociale păguboase, imposibil de susținut numai din resursele proprii, drept pentru care au trecut la împrumuturi, ca să poată întreține armate întregi de pomanagii, iar România lui Boc și compania ilustrează cum nu se poate mai bine poziția săracului care-și mănâncă pomana cu lingura de împrumut. Vina cea mai mare a lui Boc și a guvernului nu stă în sala de sport de la Răchițele, nici în festivismul panglicilor tăiate, nici în turismul Ilenei lui Cocoș, nu, acestea ar putea fi trecute cu vederea; vina mare stă în condamnarea unui popor la inactivitate fizică și intelectuală, la pasivitate și indiferență (fie ce-o fi, bine că este de mâncare!). Ce părere poți avea despre cineva, persoană cu funcții sau „simplu cetățean” care-și reduce existența la rațiunea de a împrumuta bani astăzi, ca să aibă ce mânca mâine? Aici e buba cea mare!