Amintirile unui diriginte de șantier (VI)

Pe dreapta liniei rămâne orașul Fălticeni, sediul șantierului. Aici era locul de întâlnire a celor doi diriginți de șantier. Aici, în clipele de răgaz, hoinăream prin oraș, aici luam masa la restaurantul Central, unde, seară de seară, concerta neîntrecutul violonist, lăutarul Alexandru Bidirel.

 

Acesta mă extazia cu arcușul său fermecat, cu sunetele lui divine, așa cum după mulți ani, în București, într-o seară de primăvară, a polarizat în jurul Grădinii Boema a Teatrului de revistă toată suflarea prezentă la acea oră pe stradă, ascultându-l pe lângă gard, cântând formidabila „Hora mare a Câmpulungului” cu atâta sensibilitate, cu o astfel de vibrație, cum numai el știa să o cânte, evocând parcă legenda lui Orfeu. Tot aici era casa în care trăit Artur Gorovei, casa în care s-a născut Nicu Gane, Liceul Nicu Gane, casa Ion Creangă, ridicată pe locul unde a locuit marele povestitor, casa Mihail Sadoveanu, aici a luat ființă, prin strădania lui Grigore Ilisei, Galeria Oamenilor de seamă, aici ființează grație eforturilor profesorului, fost director al liceului, Vasile Ciurea, Muzeul Fălticenilor, care cuprinde colecții de istorie, etnografie, științele naturii, literatură, artă etc. Aici se păstrează piatra de mormânt a lui Bogdan Voievod, tatăl lui Ștefan cel Mare. Vizitarea acestui muzeu mi-a produs o impresie extraordinară. Exponatele din muzeu sunt așezate și ordonate în așa fel încât vorbesc de la sine și pe înțelesul tuturor. Din Fălticeni mergeam, pe jos, la Rădășeni, sat renumit pentru soiurile de mere ce se cultivau aici, dar și pentru ștrandul ce dăinuia în sat de mai multe decenii, sat cu gospodării frumoase, cu oameni vrednici, cu școală și învățători renumiți. Duminica, atunci când se întâmpla să rămânem la Fălticeni, ambii diriginți eram invitați la masă la domnul Aurel Fătulescu, jurist de formație, exclus din tagma acestora, practicant în energetică, în construcția liniilor electrice aeriene, cu care conversam până seara târziu, când admiram farmecul său personal de om trecut prin școala creată de Spiru Haret sau prin cele din Occident și rămâneam uimiți de cultura sa, de câte lucruri știa, el fiind ceva mai în vârstă decât noi. La Fălticeni s-a născut ing. Dimitrie Leonida, cel ce deține paternitatea și prioritatea absolută a proiectului de amenajare a complexului hidroenergetic de la Bicaz, de pe vremea când era student la Charlotenburg din Berlin, întemeietorul primelor școli pentru electricieni și maiștri electricieni din București, autorul primelor două legi ale energiei, cel care și-a văzut visul cu ochii abia după o jumătate de secol de la conceperea lui. În Fălticeni, într-o anexă a sălii Bayer – sala de spectacole a orașului – cu rol de cinematograf, prin anii 1930-1931 Ionel Teodoreanu a venit să pledeze ca avocat într-un proces în care era vorba de o vendetă. Un tânăr evreu din Lespezi omorâse pe un alt tânăr evreu din aceeași localitate, la capătul unei lungi dușmănii dintre familiile lor. Vestea că făptașul crimei va fi apărat la proces de Ionel Teodoreanu a provocat în oraș o vâlvă mai mare decât însăși crima, învăluită în mintea tuturor de mister și groază. Își amintește Mihail Șerban, din care citez: „Închipuiți-vă o sală de spectacole plină până la refuz de oameni, care timp de șase ore – cu o pauză de o jumătate de oră la mijlocul ei – au stat nemișcați pe locurile lor, cu respirația aproape oprită, ascultând pe un vrăjitor al cuvântului cum nu mai auziseră niciodată și nu aveau să mai audă. Judecătorii și jurații nu s-au putut nici ei sustrage vrajei și, bineînțeles, s-a dat un verdict de achitare și cred că nu era nimeni în sală care, la sfârșitul acelei pledoarii, să fie convins că verdictul era nedrept”. (M. Șeraban Amintiri, EPL, 1963). (Va urma) Ing. GHEORGHE ȘCHIOPU Bacău