„Funeriu a fost pus de Băsescu să arate că școala scoate doar tâmpiți”

Ministrul educației, Daniel Funeriu, trebuie să demisioneze pentru că nu înțelege sistemul de educație din România, este de părere președintele PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor.
 

Potrivit liderului social-democraților suceveni, Daniel Funeriu nu face diferența între un examen de capacitate și cercetarea în domenii de nișă. „Funeriu a fost pus de Băsescu să arate că școala scoate doar tâmpiți și, așa cum a făcut cu pixelul albastru, s-a executat întocmai”, a spus Nechifor, în cadrul conferinței de presă de ieri. El consideră că este rușinos că numele unui ministru al educației este scris cu vopsea pe ziduri pentru că a încălcat principiul de șanse egale și pentru că sistemul de învățământ este lipsit de previziune, predictibilitate și respect. „Nici el nu mai știe (Daniel Funeriu – n.n.) dacă a dat examenul de Bacalaureat, dar lasă pe drumuri zeci de mii de tineri care pleacă în viață cu o povară dificilă, acest eșec la Bacalaureat”, a spus deputatul PSD care a subliniat că Daniel Funeriu a terminat educația din România și nu reforma în educație. La rândul său, vicepreședintele PSD Suceava, Ovidiu Milici, care este cadru didactic, a declarat că ziua rezultatelor de la Bacalaureat din acest an este cea mai tristă din viața sa. „Scopul ministrului a fost să demonstreze ce copii răi și inculți naște școala românească. E o terapie de șoc greșită și nedreaptă”, a arătat Milici. El a spus că ministrul educației, Daniel Funeriu, nu a predat nicio oră într-un liceu și nu știe câtă muncă se depune pentru ca un elev să se prezinte la examenul de Bacalaureat. „Pentru PDL și Ministerul Educației acești copii sunt văzuți ca niște cifre. Acest cifre au suflet, au destin. Copiii nu sunt eprubete pe care, dacă le spargi, le poți înlocui”, a spus vicepreședintele PSD Suceava. El consideră că această generație este sacrificată de PDL doar pentru un interes electoral. Milici le-a spus absolvenților de liceu care nu au promovat examenul de Bacalaureat că nu sunt mai prejos de Daniel Funeriu, de Traian Igaș sau de Elena Băsescu. „Să nu disperați și să le demonstrați actualilor guvernanți că nu sunteți proști sau incompetenți și că lucrurile stau exact invers”, a mai spus Milici. În acest an, promovabilitatea la Bacalaureat este de 44,47% la nivel național, înaintea contestațiilor.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI