PSD Suceava 2020

Câinele de urmă a lucrat duminică la Marginea și la Dolhasca

Hoții au intrat duminică seară, în jurul orei 19.30, în casa unui tânăr de 23 de ani din Marginea, prin spargerea unui geam, iar dintr-un portofelul lăsat în locuință au sustras 1.000 de euro.
 

Chemați în ajutor, polițiștii ajunși la fața locului au desfășurat „activități specifice de cercetare, fiind efectuate fotografii judiciare și s-au ridicat urme papilare ce vor fi examinate criminalistic” – ne-a transmis, printr-un comunicat, Biroul de presă din cadrul IPJ Suceava. Cu ajutorul câinelui de urmă, mai aflăm, după câteva ore de la comiterea faptei, s-a reușit identificarea unuia dintre suspecți. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, în vederea identificării autorilor și recuperării prejudiciului. Câinele de urmă din dotarea polițiștilor suceveni a fost pus la treabă și duminică după-amiază, în satul Poieni, orașul Dolhasca, după ce, în intervalul orar 13-17, autori necunoscuți au pătruns prin forțarea unui geam lateral într-o locuință a cărei proprietară este plecată din țară, ajutorul organelor de ordine fiind solicitat de vecini. Nu s-a stabilit sustragerea unor bunuri, întrucât proprietara nu a fost găsită, în cauză fiind efectuată cercetarea la fața locului și conducerea în teren a câinelui de urmă. Până acum, nu s-a reușit identificarea spărgătorilor.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: