În cursul zilei de sâmbătă, la ora 16.30, lucrătorii Postului de Poliție Verești au fost sesizați cu privire la faptul că B. Viorel, de 50 ani, din localitate, pe fondul unui conflict spontan, l-a lovit cu un cuțit pe R. Dumitru de 62 ani, din municipiul Suceava, în timp ce se aflau la locuința părinților autorului, din satul Verești. În urma leziunilor suferite, R. Dumitru a decedat – ne-a comunicat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Suceava. Din cercetările efectuate de procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava și de echipa operativă, a rezultat că, pe fondul unei stări conflictuale, B. Viorel i-a aplicat două lovituri de cuțit lui R. Dumitru, în zona toracelui, în timp ce se aflau în curtea comună a locuinței lor, de pe raza comunei Verești, lovituri ce au provocat decesul victimei. Cercetările sunt continuate, aflăm, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, față de B. Viorel fiind luată măsura reținerii pe o perioadă de 24 ore. Urmează ca el să fie prezentat instanței de judecată cu propunerea de arestare preventivă.
Pe fondul unui conflict, s-a folosit cuțitul...
➢ Suspectul de comiterea infracțiunii de omor a fost reținut pentru 24 ore
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!























Comentarii