Așa au decis aleșii locali suceveni, care au modificat HCL nr. 36 din 24 februarie 2011, pentru stabilirea unor măsuri organizatorice în vederea punerii în aplicare a prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat. Astfel, autoturismul va fi evaluat la valoarea primei de casare stabilită prin Ordinul nr.772/2011 privind Programul de stimulare a parcului auto național, respectiv la cea de 3800 de lei. Venitul care poate fi obținut se împarte la cele 12 luni calendaristice ale anului, pentru a se obține o medie care va fi luată în calcul la stabilirea venitului net mediu lunar al familiei sau persoanei singure. În cazul în care autoturismul este utilizat în activități cu caracter comercial, la stabilirea venitului net al familiei vor fi luate în calcul și veniturile astfel obținute. „În lege se prevedea că cei care au mașini cu vechime de până la 10 ani sau mai mare nu beneficiază de ajutor social. Legislația s-a modificat, de aceea se va face un calcul pentru a se acorda ajutorul social, nemaivând loc excluderea automată, ca până în momentul de față”, a declarat primarul Ion Lungu. Cuantumul ajutorului social se stabilește ca diferență între nivelul stabilit prin lege și venitul net lunar al familiei sau persoanei singure. La stabilirea acestuia din urmă sunt luate în calcul toate veniturile pe care membrii familiei le cumulează, inclusiv cele care reprezintă drepturi de asigurări sociale de stat, asigurări de șomaj, obligații legale de întreținere, indemnizații cu caracter permanent, alocații și ajutoare cu caracter permanent, precum și alte creanțe, cu excepția burselor de boală, sociale și celor acordate prin programul „Bani de liceu”.
Persoanele care au în proprietate autoturisme cu o vechime mai mare de 10 ani nu vor fi mai excluse de la plata ajutorului social cum se întâmpla până acum.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!























Comentarii