Poeziile lui Sebi

„Experiența e o lanternă care îl luminează numai pe acela care o poartă”, ar putea fi formula cu care să fie definit volumul “Poezii” al unuia dintre cei mai tineri, dacă nu chiar cel mai tânăr (dintre cei pe care îi cunosc) ucenic-vrăjitor al lui Pegas.

 

Apărut în condiții grafice deosebite la tipografia ROF din Suceava, în ultima zi de școală, volumașul este dedicat ființei celei mai dragi: mamei, și, o spun cu oarecare mândrie, conține mulțumirile autorului adresate semnatarului acestor rânduri, pentru ajutorul acordat în “realizarea proiectului”. Versurile impresionează prin sinceritate, prin trăirile puternice mărturisite cu emoție de autor. Temele asupra cărora se oprește cu predilecție Sebi sunt: familia, natura, școala. Cum era și firesc, cele mai multe dintre poeziile publicate (dar și dintre cele rămase în manuscris – materie pentru un viitor volum, mai bine “periat”, pentru care va trebui să muncească și să citească mai mult) tratează relația eului liric cu mama: „o floare minunată”; „Ea-i un înger prea frumos/ C-un chip blând și luminos”; „O mamă fericită”; „O mare stea voioasă,/ Un înger pe pământ,/ O floare prea frumoasă/ Ieșită din pământ,/ O inimă prea bună…”. Mama are puteri supranaturale: „Un sărut pe obraz,/ O mamă fericită,/ Și-o mică adiere/ Care să-ți ia din durere”. Legătura cu tatăl biologic a fost ruptă, eul liric îi reproșează tatălui că l-a părăsit și că „Niciodată eu n-am fost iubit”, deși „Eu, chiar de mic copilaș,/ M-am purtat ca un îngeraș”. Sebi se oprește asupra unor fenomene ale naturii care impresionează ochiul: ploaia – „Din cer lacrimi au căzut”, pentru că norii plâng”, iar când plouă „Stropi de aburi trec pe drum” și „curcubeul ca o floare”… răsare-n cer”, unde „soarele s-a nemurit”; ninsoarea: „Plapuma de nea s-a risipit/ Pe pământul amorțit”. Iarna este preferată, pentru că gerul îi „zâmbește la geam” și menține starea de tristețe caracteristică eului liric: „iarna tristă a venit”. Prin antiteză, primăvara, când „câmpul tot a înverzit”, e bine-venită, ca anotimp al creației. Dintre elementele naturii nu lipsesc florile, puii, vulpea, cățelușul, pisicuța, albinuța, căprioara (reminiscențe ale lecturii cu același titlu de Gârleanu). Întâlnirea cu școala, o zână „frumușică foc”, care i-a adus noroc, i-a produs autorului o stare de euforie, de fericire, l-a descoperit ca om, l-a inițiat: învățătoarea l-a învățat „Cuvântul mamă-a scrie întâi/ Și a citi și-a socoti,/ A fi cuminți, a ne iubi…”. Aici a descoperit și poezia, care este „Un mare univers/ Care ne duce pe toți/ Pe culmile iubirii, puterii, fericirii”. Sebi are aspirații pământești, propunându-și să fie „pompier sau polițist/ Sau mai bine un artist”; idealul uman este mama lui: „Harnic și-nțelegător,/ Să fiu pe plac tuturor”, un om modest și cinstit. Fără a avea versuri memorabile, părând mai degrabă încercări, studii pe anumite teme, volumul ”Poezii” de Sebastian Chirilă merită a fi citit pentru pasiunea și tenacitatea de a avea și de a întreține un discurs liric, pentru dorința de păstra vie, nestinsă flacăra poeziei într-o lume în care a visa pare un act temerar, ușor desuet. Prof. LUCIAN IONIȚĂ