În primul trimestru al anului

Inspectorii silvici au depistat doborâri ilegale de peste 1,3 milioane lei

➢ La pământ au fost puși abuziv aproximativ 7150 de metri cubi de lemn, lucrătorii ITRSV constatând 180 de infracțiuni silvice
 

Lucrătorii Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare (ITRSV) Suceava au constatat, în primele 3 luni ale acestui an, tăieri ilegale de arbori în volum de 7.158 de metri cubi. Conform unei informări a instituției sucevene, valoarea masei lemnoase tăiate cu încălcarea prevederilor legale în vigoare este de 1,31 milioane lei, 2.940 de metri cubi fiind doborâți în județul Suceava, 1167 de metri cubi – în Bacău și 2152 de metri cubi – în Neamț. Inspectorul-șef sucevean Costel Girigan declară că lucrătorii specializați din subordine au constatat 184 de infracțiuni silvice, dintre care 180 pentru tăieri ilegale de arbori. Ca urmare a descinderilor operate, inspectorii ITRSV au depistat 3.386 de contravenții silvice, 688 dintre ele vizând punerea ilegală la pământ a arborilor, 9 – pășunatul abuziv, 361 – transportul masei lemnoase, 2140 – funcționarea instalațiilor de debitat și comercializare a lemnului, iar alte 188 de sancțiuni s-au dat pe latura activității de exploatare. Costel Girigan subliniază că, în ceea ce privește asigurarea serviciilor silvice, celor în neregulă li s-au „prescris” 278 amenzi. Controalele inspectorilor silvici suceveni s-au soldat cu 3.015 metri cubi de material lemnos confiscați fizic și 1361 de metri cubi de lemn confiscați valoric. Acțiunile de verificare ale personalului Inspectoratului de Regim Silvic și Vânătoare s-au întreprins în comun cu lucrătorii Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: