I se făcuse un dor nebun de pușcărie

Abia ieșit din penitenciar, Sorin M., de 30 de ani, din Moldovița, a încercat să violeze și a tâlhărit o tânără la Marginea
 

R. Petronela, de 18 ani, din comuna Dealu Morii, jud. Bacău a fost la un pas de viol. Fata se afla, vineri, pe la ora 15, în curtea unui imobil din localitatea Marginea, unde lucrează în agricultură ca zilieră. Un bărbat de 30 de ani s-a apropiat la un moment dat și, folosind violența, a încercat să facă sex cu ea, dar se pare că… nu l-a ținut. Dacă n-a reușit ce-și propusese, lovind și amenințând în continuare, bărbatul i-a luat tinerei telefonul și a fugit. Aceasta a sunat la poliție, dar și la prietenul ei, care se afla cu un amic tot în Marginea, în apropierea fetei. Cei doi au pornit pe urmele agresorului pe care l-au ajuns pe câmp, la nici un kilometru distanță de locul faptei. L-au trântit la pământ, l-au imobilizat și nu se știe ce s-ar fi întâmplat cu el dacă n-ar fi ajuns acolo și un echipaj al Poliției Rădăuți. Aceștia l-au identificat pe fugar ca fiind Sorin M., de 30 de ani, din Moldovița, căruia i se făcuse probabil un dor nebun pe pușcăria din care fusese eliberat de curând. I s-a făcut după dorință, Sorin M. fiind reținut 24 de ore și arestat apoi preventiv, pentru 29 de zile, pentru tentativă de viol și tâlhărie, zile pe care le-a început deja în arestul IPJ Suceava.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI