Corpul neînsuflețit al lui Filaret Moțco, ucis la Centrul ONU de la Mazar-i-Sharif, în Afganistan, va fi adus în România vineri, 8 aprilie, la ora 8,10, cu o aeronavă TAROM, pe Aeroportul militar Otopeni, urmând să aibă loc și o ceremonie militară organizată de către Ministerul Apărării Naționale, a anunțat, ieri, într-o conferință de presă, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Doris Mircea – informează Agerpres. “După efectuarea operațiunilor specifice de trecere a frontierei, va fi organizată de către MApN o ceremonie militară la Aeroportul militar Otopeni, urmată de un moment în care cunoscuții și prietenii apropiați vor putea să prezinte un ultim omagiu. Va fi transportat cu o aeronavă militară către Suceava, de unde va fi preluat pentru ultimul drum spre Izvoarele Sucevei de către o unitate specializată a MApN. Pe tot parcursul drumului, corpul neînsuflețit va fi însoțit de un reprezentant ONU. Funeraliile la Izvoarele Sucevei vor avea loc pe 9 aprilie”, a precizat oficialul MAE. Purtătorul de cuvânt a menționat că Ambasada României la Islamabad se află în contact permanent cu reprezentanții misiunii ONU de asistență din Afganistan. Conform procedurilor, MAE a transmis comunicările privind acest caz Ministerului Administrației și Internelor, aceasta fiind instituția care gestionează baza de date cu evidența populației și care a înștiințat și familia cu privire la tragicul eveniment. Ambasada României la Islamabad a întocmit documentele necesare repatrierii cetățeanului român decedat. Un omagiu lui Filaret Moțco i-a fost adus, ieri, și de către președintele Traian Băsescu și șeful diplomației, Teodor Baconschi, care au semnat în cartea de condoleanțe deschisă la Casa ONU – mai transmite Agerpres. Președintele a semnat ieri decretul prin care i s-a conferit post-mortem Ordinul Național „Serviciul Credincios“. Expertul internațional Filaret Moțco, în vârstă de 43 de ani, a murit ca urmare a atacului din 1 aprilie asupra biroului Organizației Națiunilor Unite din Mazar-i-Sharif, Afganistan. El avea o impresionantă activitate în cadrul relațiilor internaționale și al organizațiilor internaționale. A mai participat la misiuni internaționale în Centrul Operațional ONU din Kandahar, în misiunile OSCE de teren din Tadjikistan, în Federația Rusă, regiunea Caucazul de Nord-Cecenia, în Kîrgîzstan.
> Potrivit purtătorului de cuvânt al MAE, Filaret Moțco va fi înhumat sâmbătă, la Izvoarele Sucevei > Președintele a semnat ieri decretul prin care i s-a conferit post-mortem Ordinul Național „Serviciul Credincios“.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii