Profesorii de la “Ștefan” fac apel la părinți:

“Să fie solidari cu noi în acțiunea ce o desfășurăm”

> Ei au declarat grevă generală până ce-și vor primi salariul pe februarie, dar vor face ore de pregătire cu elevii care au Bacalaureatul sau testarea națională
 

Deși au declarat grevă generală până la “obținerea drepturilor salariale aferente lunii februarie”, cadrele didactice de la CN “Ștefan cel Mare” au decis să desfășoare ore pentru pregătirea elevilor de-a XII-și a VIII-a, care au bacalaureatul, respectiv testarea națională, la solicitarea părinților și elevilor. Liderul sindicaliștilor din colegiu, prof. Costică Costan, a declarat într-un comunicat că “suntem conștienți că demersul nostru afectează procesul instructiv-educativ”, dar roagă părinții “să fie solidari cu noi în acțiunea ce o desfășurăm”. Cele aproximativ 60 de cadre didactice de la “Ștefan” au refuzat să ridice doar o parte din salariul pe februarie, mai ales că și salariile pe ianuarie le-au fost plătite cu 10 zile întârziere. Potrivit directorului Dan Popescu, bugetul asigură în proporție de 71% fondul pentru salarii, dacă nu se plătesc contribuțiile salariale, și 38% dacă se plătesc, dar “profesorii noștri au hotărât să nu ridice salariile micșorate până nu se asigură integral fondul”, ne-a spus directorul. Sindicatul de la CN “Ștefan cel Mare” dorește “asumarea răspunderii de cei care se fac vinovați de neacordarea drepturilor salariale ce trebuiau acordate pe 10 martie”, și un răspuns “în regim de urgență la demersurile noastre”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI