„Podul a fost salvat”

➢ Restricțiile de trafic vor fi însă menținute pe podul de la Burdujeni
 

„Podul a fost salvat. Nu se va prăbuși”, a afirmat, ieri, primarul Sucevei Ion Lungu, anunțând că lucrările de consolidare a podului peste râul Suceava, care avea un pilon fisurat, s-au încheiat și vor continua cu etapa a doua ce prevede intervenții la calea de rulare ce urmează să fie readusă la același nivel. Edilul-șef a precizat însă că restricțiile pentru traficul rutier pe acest pod vor fi menținute până la finalizarea lucrărilor, fiind permis doar accesul autovehiculelor cu masa mai mică de 3,5 tone Prima etapă a intervenției a costat peste 4 milioane de lei, din care două milioane de la Guvern, iar restul de la bugetul local. Până la sfârșitul anului urmează să fie finalizată cea de-a doua etapă, ce prevede consolidarea suprastructurii și alinierea podului la calea de rulare. Lungu a arătat că municipalitatea are 3,7 milioane de lei dintr-un proiect POR pentru intervenții la calea de rulare a podului și că restul fondurilor pentru celelalte intervenții ar putea fi asigurate de la bugetul local și cel de stat. Primarul a mai subliniat că podul este strategic în municipiu, întrucât face legătura între zona centrală și cartierul Burdujeni, fiind traversat de mii de mașini pe oră.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: