Suceava

Greva de avertisment a ceferiștilor a afectat graficul a 7 trenuri

Greva de avertisment de ieri dimineață a afectat graficul de circulație a 7 trenuri ce ar fi trebuit să sosească sau să plece din stațiile feroviare ale Sucevei.
 

Între orele 7 și 9, cât a durat protestul ceferiștilor suceveni, au rămas blocate în stațiile de pe traseu, sau în stațiile Burdujeni și Ițcani (dacă, potrivit programului normal, urma să plece) trei trenuri accelerat, unul rapid și trei trenuri personal. Majoritatea călătorilor pe care i-am găsit ieri dimineață în Stația CFR Burdujeni nu știuseră din vreme despre greva de avertisment a ceferiștilor, așa că au venit la tren la ora normală. Când s-au trezit că au de stat, au acceptat cu răbdare situația. “Nu știu exact de ce au făcut grevă, dar probabil au dreptate. Au fost dați mulți afară și anul acesta am auzit că vor fi disponibilizați iar cu miile; liniile și trenurile arată ca vai de ele. Știu ei sigur de ce răzvrătesc. Numai să-i ajute cu ceva grevele astea, că noi n-om pieri de mai stăm o oră în gară”, ne-a declarat Costică Frâncu, care aștepta de peste o oră să-i vină fratele de la Brașov cu acceleratul de 7.27. Greva de avertisment le-a făcut însă probleme câtorva persoane pornite la drum cu treburi urgente. O femeie din Plopeni se pornise spre Iași, programată pentru internare și efectuarea unui set de analize la un spital din județul vecin. Protestul ceferiștilor i-a dat peste cap planurile. “Trebuia să plec la 8 cu acceleratul și, cum n-am știut de grevă, uite că stau pe loc. O să plec cu un personal pe la 9.20 care ajunge la 12. L-am sunat pe doctor la Iași și i-am zis că nu ajung la ora programată, dar am avut noroc pentru că omul a fost înțelegător. Nu mai pot face însă analizele pentru care eram de asemenea programată, deoarece ajung prea târziu, așa că le voi face mâine. Asta e…”, a concluzionat resemnată suceveanca. Greva de avertisment a ceferiștilor din Infrastructură și Călători are în spate nemulțumirile lucrătorilor legate de buget și de viitoarele disponibilizări din sistem. Conducerea companiei a anunțat încă de anul trecut că va concedia în 2011 aproximativ 7500 de ceferiști, după cei 12.000 puși pe liber anul trecut.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: