Municipalitatea suceveană așteaptă aprobarea legii privind eutanasierea maidanezilor

„Îi prindem, îi sterilizăm, le dăm drumul înapoi în zonele din care provin, iar numărul lor crește pe timp ce trece”, declară edilul-șef Ion Lungu, nemulțumit de rezultatele măsurilor dispuse până acum
 

Administrația locală suceveană așteaptă adoptarea proiectului de lege privind gestionarea câinilor fără stăpân, inițiativă aflată pe masa de lucru a comisiei de specialitate a Camerei Deputaților. Primarul Ion Lungu spune că un act normativ cu prevederi clare în domeniu este mai mult decât binevenit, deoarece, în ciuda măsurilor luate până în prezent, numărul maidanezilor continuă să crească. „Îi prindem, îi sterilizăm, le dăm drumul înapoi în zonele din care provin, iar numărul lor crește pe timp ce trece”, declară edilul-șef, nemulțumit de rezultatele campaniilor de sterilizări făcute în colaborare organizațiile neguvernamentale. Șeful administrației locale precizează că este iubitor de animale, că în gospodăria sa de la curte are 4 câini, însă mai importanți sunt oamenii care se plâng zilnic de problemele produse de caninele vagabonde. În acesta condiții, primarul Lungu se pronunță pentru eutanasierea câinilor nerevendicați, menționând că, după ce va exista cadrul legal, va înainta o propunere în acest sens Consiliului Local. „Sper să putem lua o hotărâre în Consiliul Local, astfel încât, la fel ca în țările civilizate, câinii nerevendicați de nimeni într-o anumită perioadă de timp să poată fi eutanasiați. Am toată considerația pentru asociațiile de protecția animalelor, acasă am 4 câini, însă mai importanți mi se par oamenii”, explică edilul-șef. Ion Lungu mai subliniază că adăpostul pentru canine vagabonde de pe malul râului Suceava este arhiplin, iar pentru construirea altuia nou nu mai sunt bani. Aceasta și în condițiile în care multe lătrătoare sunt aduse în oraș și din localitățile învecinate. În urmă cu ceva timp, viceprimarul Lucian Harșovschi anunța că municipalitatea va premia persoanele care dau informații despre autovehiculele care abandonează câini pe raza municipiului. Harșovschi a venit cu această ofertă după ce i s-a reproșat că pe străzile urbei reședință continuă să colinde o mulțime de canine fără stăpân. În adăpostul primăriei de pe malul râului Suceava sunt cazați, hrăniți și îngrijiți aproape 1500 de maidanezi, pe străzi putând fi numărați tot încă pe atâția.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI