Astăzi se lansează campania pe 2011 pentru sprijinul pe suprafață

Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA) Suceava lansează, astăzi, campania de primire a cererilor de plată pentru schemele de sprijin pe suprafață.
 

Directorul executiv Angela Coroleucă informează că – până pe 16 mai 2011 – pentru a beneficia de sprijinul financiar pe suprafață, fermierii suceveni trebuie să depună o singură cerere de plată la centrele locale APIA de care aparțin, mai puțin agricultorii cu peste 50 de hectare de teren, care trebuie să se prezinte la centrul județean din reședința de județ. Coroleucă informează că, în cazul solicitărilor înaintate după 16 mai, se vor aplica penalități de 1% pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere. De asemenea, ulterior datei de 11 iunie 2011, cererile de sprijin nu mai sunt admise la calculul plății pentru anul în curs. Pot beneficia de măsurile de sprijin pe suprafață persoanele fizice și/sau juridice care exploatează terenul agricol pentru care solicită plata, în calitate de proprietari, arendași, concesionari, administratori în cadrul asociațiilor în participațiune etc. Dacă proprietarul a dat terenul în arendă, l-a concesionat sau l-a închiriat, sprijinul financiar pe suprafața respectivă va fi acordat celui care lucrează suprafața. Eligibile la plată sunt exploatațiile cu suprafața de minim 1 hectar, formate din parcele agricole de cel puțin 0,3 hectare. În cazul viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor pomicole, pepinierelor viticole sau al arbuștilor fructiferi, suprafața minimă a parcelei va fi de cel puțin 0,1 hectare. „Îi invităm pe toți fermierii interesați să acceseze aplicația de depunere electronică a cererii IPA on line, pentru a simplifica întregul proces și pentru a evita erorile de identificare a parcelelor agricole”, declară Angela Coroleucă. Măsurile de sprijin pe suprafață sunt finanțate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) și din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Pentru Campania 2011, România beneficiază de o alocație financiară de 907.473.000 euro din FEGA pentru plata unică pe suprafață (SAPS).

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: