Din verificările efectuate, au fost constatate deficiențe în activitatea managerială, precum și neglijență sau lipsă de preocupare în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu manifestată de ofițerii cu funcții de conducere din cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Suceava și Sectorului P.F. Siret, astfel: ineficiența controalelor desfășurate; ineficiența muncii operative și informative; insuficientă implicare în combaterea traficului ilegal cu țigări; lipsă de fermitate în aplicarea unor măsuri disciplinare. De asemenea, s-a constatat neimplicarea sau implicarea superficială a ofițerilor cu funcții de conducere în activitățile de prevenire și combatere a corupției interne, rezultatele la nivel teritorial pe acesta linie fiind nule. Ca urmare a celor constatate, a fost dispusă măsura cercetării prealabile față de nouă ofițeri, din care cinci cu funcții de conducere, astfel: șeful I.J.P.F. Suceava, adjunctul șefului de inspectorat, șeful Sectorului P.F. Siret, șeful Biroului C.I.T., șeful Biroului S.C.T.F., precum și alți patru ofițeri operativi din cadrul I.J.P.F. Suceava. La finalizarea cercetării prealabile, în conformitate cu prevederile legale, față de cei în cauză vor fi luate măsurile ce se impun, în funcție de gravitatea faptelor. Alți 3 ofițeri din cadrul I.J.P.F. Suceava au fost atenționați, fiind dispuse un număr de 28 de măsuri organizatorice, respectiv de remediere a disfuncțiilor și deficiențelor constatate atât la nivelul I.J.P.F. Suceava cât și la nivelul S.P.F. Șiret. Totodată, conducerea Inspectoratului General al Poliției de Frontieră a aprobat eliberarea din funcțiile de conducere, la cerere, a șefului I.J.P.F. Suceava și a adjunctului șefului de inspectorat. În acest context, pentru asigurarea continuității exercitării actului managerial la nivelul conducerii Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Suceava vor fi împuterniciți doi ofițeri operativi. Activitatea de evaluare va continua la nivelul tuturor structurilor subordonate Inspectoratului General al Poliției de Frontieră”, se arată într-un comunicat al Poliției de Frontieră Române. Așadar, au demisionat comisarul-șef Gheorghe Ieremie și adjunctul său, comisarul-șef Constantin Mihai Prelipcean. Printre cei care vor fi cercetați prealabil se numără șeful Sectorului de Poliție de Frontieră Siret, comisarul-șef Nelu Fediuc, șeful Biroului de Combatere a Infracționalității Transfrontaliere, comisarul Marian Cosovanu, și șeful Biroului Supravegherea și Controlul Trecerii Frontierei, subcomisarul Dănuț Tcaciuc.
„În urma reținerii la începutul lunii februarie, de către autoritățile competente, a 60 lucrători din cadrul Sectorului P.F. Siret pentru fapte grave de corupție, conducerea I.G.P.F. a dispus Serviciului Control al I.G.P.F. verificarea, în regim de urgență, a activității Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Suceava, în scopul evaluării rezultatelor obținute, a competenței și capacității managementului, analizării indicatorilor specifici de performanță, a modului de implementare a programelor și strategiilor prioritare ale P.F.R., cât și a identificării și corectării deficiențelor constatate.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!























Comentarii