Pețitoarea

Când, prin vară, ministrul Udrea se arăta dispusă a aloca, din fondurile ministerului, bani (și) pentru producții cinematografice (însă nu cu caracter documentar ori publicitar) care, printre altele, să arate România străinilor, se pare că n-a prea fost luată în seamă. Nici de potențialii beneficiari (de fonduri), nici chiar de comentatorii ei obișnuiți. Iar în ce mă privește poate că nu-mi aminteam de propunere dacă zilele trecute nu se întâmpla să urmăresc (chiar pe unul dintre posturile tv cunoscute drept ostile ministresei) o coproducție SUA – Marea Britanie – Irlanda („Pețitorul”, 1997), un film din categoria romance-comedy, un film dintre acelea dulcele, dar până la urmă plăcute (și care nu se abținea de la o tăioasă critică a politicii și a politicienilor de oriunde!), făcut, în mod clar, a prefera o anume Irlandă.
 

L.D. Clement

(De altfel, în final se preciza contribuția la realizarea sa a unei importante companii irlandeze și chiar a guvernului). O Irlandă cu peisaje mirifice, „o țară a pietrelor, a peștelui și a lacrimilor” cu un festival la care oamenii se duceau să-și găsească pereche (însă fără vreo legătură cu ceea ce se numește „turism sexual”), cu petreceri, cu hoteluri nașpa, cu destui aborigeni neciopliți și dintr-o bucată ori acriți de turiști (…până la a zvârli cu pietre după ei). Filmul mi-a dovedit că propunerea ministresei noastre nu e nici originală, dar nici ridicolă sau de ignorat. Și apreciind ironia și autoironia realizatorilor am căutat să-mi închipui cum ar arăta o Românie (sau, de ce nu?, o Bucovină) prezentată după un șablon similar: foarte frumoasă, dar pe alocuri mizerabilă, cu gazde primitoare (și uneori interesate de turiști până la a-i jupui), cu mulțime de festivaluri, cu un pic de autostrăzi, cu folclor „autentic” și cu manele (din cele care au ajuns să placă până și britanicilor) etc. (…adică, puteți continua dvs. acest exercițiu de imaginație). Oare s-ar găsi cineva să povestească o așa Românie, dar fără încruntări, ci cu zâmbet?

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI