Una dintre ele se referă la elevii de clasa a V-a: înființarea unei clase de excelență cu program intensiv de studiu al limbii engleze și al informaticii, dar și un program intitulat “Info-Smart Free after school”, prin care elevii respectivi vor avea servicii gratuite oferite de dascălii școlii. „Este un program care vine în sprijinul părinților, este gratuit, iar elevii înscriși în această clasă au posibilitatea ca, după terminarea orelor de curs să rămână la școală, să fie ajutați la lecții și să participe și la alte activități recreative”, a declarat prof. Virginel Iordache. Elevii care vor să servească masa de prânz la cantina școlii o pot face contra cost, dar restul activităților vor fi gratuite. “Dorim ca după orele de curs elevii să-și petreacă timpul liber, dar și cel de efectuare a temelor în cadrul școlii. Acest program are caracter de gratuitate, nimeni nu percepe nicio taxă pentru timpul alocat. În cadrul parteneriatului pe care îl oferim părinților pot fi oferite condiții de servire a mesei, să-și rezolve temele ori să-și îndeplinească sarcini suplimentare”, a declarat Iordache. O altă noutate este că încadrarea cu cadre didactice de la clasa a V-a va fi aceeași pentru tot timpul liceului: „Venim în sprijinul copilului care trece mai ușor astfel de la un ciclu de învățământ la altul și, în același timp, profesorul nu poate să spună despre un elev că vine slab pregătit din gimnaziu”, consideră directorul Iordache. Clasă cu profil de pregătire pentru cei care vor să dea la medicină Din anul școlar următor, la Colegiul de informatică, la specializarea matematică-informatică vor fi profilurile Informatizarea managerială, grafică digitală, programare web și engleză intensiv, iar la Științele naturii va fi Pregătire pentru medicină și Farmacie: “La Științele naturii se vor studia intens biologia și chimia și vom pregăti viitorii studenți ai facultăților de medicină și farmacie. Avem protocoale încheiate cu câteva școli sanitare postliceale, care oferă admitere fără examen pentru elevii absolvenți ai colegiului nostru”, a informat Virginel Iordache. O altă specializare nouă este Filologia, cu profilul Jurnalism. “Nu dorim să scoatem șomeri pe bandă rulantă, oferta noastră vine în concordanță cu cerințele pieței muncii, dar și cu ofertele universităților, cu tot ce însemnă nou”, mai spune directorul Colegiului de Informatică. Colegiul l-a omagiat ieri pe cel căruia îi poartă numele, Spiru Haret, considerat “patronul spiritual”, de la nașterea căruia s-au împlinit 160 de ani și cu acest prilej s-a decis ca în fiecare an, în ziua respectivă să fie prezentată oferta educațională a colegiului: “Este cea mai novatoare personalitate, cea mai reformatoare din învățământul românesc, a fost primul român care a primit titlul de doctor în matematică, datorită contribuției sale în dezvoltarea matematicii. În timpul mandatului său de ministru al educației s-au construit 1980 de școli și prima grădiniță din România”, a spus Virginel Iordache.
La Colegiul de Informatică “Spiru Haret”, din anul școlar viitor
Directorul Colegiului Național de Informatică „Spiru Haret”, Virginel Iordache, a lansat ieri oferta educațională pentru anul școlar viitor, anunțând o serie de noutăți “în concordanță” cu cerințele comunității.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!























Comentarii