Politicieni sub acoperire

Cât de ușor cădem în plasa scenariștilor de profesie care tulbură periodic spațiul public! Am urmărit ani buni dezvăluiri ale trecutului recent ca să ne redescoperim propria viață, dar realitatea a fost una și ce ni se spune alta.

 

Tone de maculatură abjectă au creat o bogată dar falsă mitologie a securității atotputernice, omnisciente, escamotând deliberat un adevăr: a fost un organ după chipul și asemănarea celor staliniste prin care s-a înfăptuit politica bolșevică. Așa nedemocratice, legile trebuiau aplicate. Oricât am îndrăgi scenariile, deciziile represive au fost duse la îndeplinire de către un dispozitiv militar bine pus la punct, alcătuit din ofițeri specializați. Pe lângă inițiative individuale și exces de zel, ei au executat orbește dispozițiile superiorului în grad, ca orice soldat. I-au obligat instituția ordinului cazon și sentimentul indus cu dibăcie că se află într-un permanent război cu un adversar periculos, propriul popor. Cei ce intrau în sistem știau ce-i așteaptă. Refuzul executării ordinului atrăgea după sine spectrul plutonului de execuție. Un asemenea instrument redutabil este râvnit de toți liderii bolnavi de putere. Normele democratice de transparență și corectitudine politică n-au contat în zilele revoluției. Nici apoi. De aceea ofițerii de informații au fost dezarmați din vreme, ca să nu planeze asupra lor vreo bănuială, rămânând în plan secund unde era acută nevoie de ei. A fost o lovitură de mare maestru, cu efect imediat. După trei luni au fost rebotezați ca să li se piardă urma și blazonul pătat de sânge. Noii diriguitori știau ce fac, doar asistaseră la operaționalizarea rețelei înființate de KGB pentru a suplini cu asupra de măsură retragerea trupelor sovietice în 1958. Armata vizibilă a fost înlocuită cu una ascunsă. Mulțimile revoltate scandând obsesiv „Fără comuniști!”, angoasele adunate 50 de ani au răbufnit împotriva inamicului public nr. 1, securiștii. Foștii aparatcici, scăpați astfel de linșajul răsculaților, s-au reunit ingenui la chemarea patriotică a tovarășului spre a lucra în liniște la înlocuirea sistemului întinat cu unul cu față umană. Aveau ca sarcină să pună bazele capitalismului autohton și ale noii burghezii. De atunci nu i-a clintit nimeni. Din contra. Ne conduc. Ei și ai lor. Ne cer votul, îl fură ori îl cumpără. Pe mai nimic. Când s-a apropiat tăvălugul de autorii dezastrului comunist, prelungit și acum, au rupt prima filă din mitologia securității: tovarășii de drum, informatorii, vinovați de toate necazurile, acarii Păun, strânși cu ușa ori prostiți de propaganda interesului pentru cei mulți și obidiți. Ca și cum comandanții responsabili și șefii politici dătători de ordine nici n-ar fi existat. Cu astfel de dosare au fost/sunt șantajate personalități devenite incomode din varii motive. Frica a fost întreținută pe „surse” la foc mic. Perioada a permis însă foștilor să pună baze temeinice atât puterii, cât și opoziției, să-și realizeze imperii economice și mediatice fără frică de pedeapsă. Lenin redivivus: Legislativ, Executiv, Justiție, piloni de bază ai puterii de partid. După condamnarea comunismului, s-a ivit alt mit al securității: ofițerii sub acoperire, oamenii de influență infiltrați ici-colo. Ieri, azi, mâine. Alți inamici publici de țintuit în piața publică. Încă un răgaz pentru marii vinovați, aceia din economie, partide, administrație, finanțe ori justiție. După împroprietărirea cu bunurile întregului popor, n-au suferit rigorile legii. Infiltrații din presă ne hrănesc sârguincioși cu diversiuni tot mai străvezii. Ne prostesc, dar posibilitatea declanșării altor crize nu mai e iminentă. Darea în vileag a poliției politice mai poate aștepta. Până se șterg urmele. În lipsă de dușmani, ofițerii acoperiți se luptă între ei, nu de frica legii, ci din interese de putere. A învins masculul Alpha. De ochii lumii, câțiva parlamentari nădușesc de două decenii la legea lustrației. Politică sub acoperire.