Tinerețea – vârsta veșniciei

Din 1992, 2 februarie s-a impus în sânul Bisericii Ortodoxe și ca Ziua Mondială a Tineretului Ortodox. Această dată coincide, nu întâmplător, cu praznicul împărătesc al Întâmpinării Domnului.

 

Serbarea acestui eveniment coboară în istorie până prin secolele III-IV. Biserica Ortodoxă are slujbe închinate acestei sărbători, întocmite de sfinții episcopi Metodie din Patara († 312), Chiril al Ierusalimului († 360), Grigorie Teologul († 389), Amfilohie din Iconium († 394), Grigorie de Nyssa († 400) și Ioan Gură de Aur († 407). Totuși, generalizarea ei s-a făcut în timpul binecredinciosului împărat Iustinian cel Mare (483-565). În anul 541, este amintită o epidemie de ciumă, decimând cu furie populația din Constantinopol. În urma rugăciunilor și rânduielilor speciale săvârșite cu stăruință, după Praznicul Întâmpinării Domnului, boala a încetat. S-a vădit astfel intervenția divină spre ținerea cu mai mare solemnitate a acestei sărbători. În Vechiul Testament, momentul reprezenta sfârșitul perioadei de necurăție a femeii după naștere. Totodată, aducerea primului născut de parte bărbătească la Templu avea o dublă semnificație: pe de-o parte, era prinosul de recunoștință adus de familie pentru binecuvântare și darul primit de la Dumnezeu, pe de altă parte, copilului i se recunoștea de către Dumnezeu dreptul de moștenitor și continuator al slujbei pe pământ spre slava Făcătorului. În cazul Mântuitorului Hristos, I se recunoaște atât calitatea de Domn și Stăpân al creației, cât și cea de Prim și Unic Născut din Fecioara Maria (Lc. 2, 7). În tradiția Bisericii Ortodoxe, după modelul vechi-testamentar, se practică îmbisericirea pruncilor, dar fără restricții de gen și indiferent de numărul de ordine al nașterii copilului. Însă această practică mai are și darul de a introduce copilul în sânul comunității, în comuniunea sfinților, făcându-l astfel, după primirea tainelor de inițiere în creștinism, membru activ al Bisericii Universale și devenind un mărturisitor al jertfei răscumpărătoare a lui Hristos. Acesta, cred, a fost motivul pentru care chiar 2 februarie a fost numită Ziua Mondială a Tineretului Ortodox, căci se dorește o reactivare în sânul Bisericii a celor care reprezintă potențialul cel mai valoros din punct de vedere energetic. De altfel, cred că valoarea faptelor bune săvârșite la tinerețe este mai mare decât a celor din anii bătrâneții, căci Dumnezeu știe ușurătatea tinereții în comparație cu neputințele și experiența celor bătrâni. În aceeași idee, și David Împăratul cerea lui Dumnezeu în Psalmii lui: „Păcatele tinereților mele și ale neștiinței mele nu le pomeni” (Ps. 24, 7). Tinerețea e ca o primăvară plină de viață, de frumusețe și de putere, dar e și ca o floare, pe cât de îmbietoare, pe atât de gingașă. Tinerețea e ca un vulcan ce degajă o energie imensă, dar care trebuie valorificată în sens creativ, spre slava lui Dumnezeu și folosul oamenilor. Tinerețea e ca un izvor ce țâșnește cristalin din coasta muntelui, căci e perioada marilor acumulări care adapă mai târziu setea de înțelepciune. De asemenea, izvorul trebuie înțeles și ca pildă de curaj și entuziasm. Sfânta Scriptură ne prezintă, atât în Vechiul, cât și în Noul Testament, modele de tineri dornici de desăvârșire: David, Solomon, Daniel, Timotei, Ștefan, Ioan Evanghelistul și mulți alții. Dumnezeu îi înconjoară cu multă dragoste pe toți, răsplătind cu nenumărate daruri fidelitatea și râvna lor față de El. Calendarul ortodox este plin de numele și viețile sfinților tineri. Cea mai deplină formă de cinstire a lor este urmarea vieții lor pilduitoare. Tânărul ortodox nu este altfel decât ceilalți tineri, dar trece prin filtrul credinței și al temerii de Dumnezeu fiecare gest, cuvânt, acțiune, ascultând și glasul Psalmistului, care răsună impunător peste milenii: „Prin ce își va îndrepta tânărul calea sa? Prin păzirea cuvintelor Tale” (Ps. 118, 9). Și el are voie să iubească, să cânte, să plângă, să spere, să se bucure de viață, dar nu în sens strict trupesc sau material. Își face prieteni după proverbul „cei ce seamănă se adună”, primește sfatul Fratelui mai mare – Hristos –, Care zice că prieteniile rele strică obiceiurile bune, urmează și prietenia deosebită dintre Sfântul Vasile cel Mare și Sfântul Grigorie Teologul, care nu știau decât calea spre biserică și spre școală și despre care înșiși mărturisesc: „Petreceam și noi cu prieteni, dar nu cu cei desfrânați, ci cu cei cumpătați; nu cu cei scandalagii, ci cu cei mai cuminți și cu care petrecerea ne era de folos, dându-ne bine seama că mai ușor poți contracta viciul decât să te deprinzi cu virtutea, după cum mai ușor capeți boala decât să redobândești sănătatea. Cât privește studiile, iubeam nu atât pe cele plăcute, cât mai ales pe cele folositoare, pentru că cele dintâi împing pe tineri spre viciu, pe când celelalte, spre virtute” (Sfântul Grigorie de Nazianz). Tânărul ortodox se preocupă și de sufletul său, fiind conștient că lucrarea mântuirii personale se face „cu frică și cu cutremur” (Filip. 2, 12) și numai cei ce se silesc pun mâna pe Împărăția lui Dumnezeu (Mt. 11, 12). El acceptă sfatul ziditor al duhovnicului și se ostenește după putere să facă bine cât mai multor semeni și încearcă să nu supere pe nimeni. El nu este nici anacronic („rămas în urmă” sau demodat), nici ireal, nici împotriva lumii, dar nici robit de duhul lumesc; pe chipul lui se întrezărește lumina nevinovăției, iar în comportament și atitudine – buna-cuviință specifică Ortodoxiei. Astăzi trăim într-o vreme delicată, cu o mulțime de probleme în toate sectoarele (politic, economico-financiar, educațional, familial etc.). Nu putem, nici dacă am dori, să mascăm criza morală prin care trece societatea noastră. Nu doar progresul tehnologic, nu numai „exodul” românilor în Occident, de unde s-au deprins multe practici străine de duhul ortodoxiei noastre strămoșești, dar și educația ateistă primită de actualii părinți în epoca tragic-comunistă au transmis tinerilor o stare de delăsare morală și laxism. Această atitudine se citește în viața unor tineri, se propagă prin toate mijloacele audio-vizuale, ne îngrijorează pe toți cei cu capul pe umeri, dar adevărata soluție în rezolvarea problemelor este tocmai „întoarcerea acasă”, precum cea a fiului risipitor. Nu putem absolutiza și generaliza această stare în rândul tineretului românesc. Spre bucuria și întărirea multora în credință, vreau să amintesc cum pe la raclele sfinților de prin bisericile din marile orașe, dar chiar și de pe la mănăstirile mai izolate, se perindă zilnic sute și mii de pelerini – cei mai mulți dintre ei, tineri. Nu vreau să cred că această cinstire a sfintelor moaște și a sfinților ar putea fi doar simplă superstiție, cum că prin atingerea sfintelor relicve li s-ar împlini dorințe ori le-ar merge bine. Nici nu poate fi identificat „statul în rând” până la raclă cu o practică ocultă, tehnică sau „formulă” magică. Sunt convins că sufletele pelerinilor simt puterea harului dumnezeiesc ce a „conservat” trupurile sfinților ca pe un izvor de binecuvântare, pace și sfințire; deci ieșind din biserică se întăresc spre a reporni lupta cu păcatul, căci elanul specific pocăinței spre brațele deschise ale lui Dumnezeu este calea către cer ce trebuie urmată pe pământ. Acestea au fost câteva din subiectele dezvoltate în cadrul activității intitulate sugestiv „Sărbătoarea tinereții”, care au marcat evenimentul din data de 2 februarie și în Biserica Adormirea Maicii Domnului din Dornești. Într-un cadru prietenesc, cei peste o sută de copii și tineri, însoțiți de câteva cadre didactice, în frunte chiar cu domnul director Marcel Colibaba, alături de domnul primar Gheorghe Luța și alți câțiva invitați, s-au simțit importanți în Biserică, unii – poate – chiar pentru prima dată. Am insistat să se înțeleagă necesitatea participării active ca membre ale trupului lui Hristos și interdependența tuturor, după cerința Sfântului Apostol Pavel: „Ca să nu fie dezbinare în trup, ci mădularele să se îngrijească deopotrivă unele de altele” (I Cor. 12, 25). Îndemnurile la viață creștinească făcute de cei doi reprezentanți oficiali au exprimat cu convingere că tuturor ne pasă de tineri, iar pe ei i-au conștientizat că reprezintă o vârstă cu un mare potențial, dar care cere o educație și o primenire pe măsură, care nu se pot realiza în afara Bisericii. Evenimentul s-a dorit a fi punctul de plecare într-un proiect de lungă durată cu tinerii. Nu ne îndoim de faptul că, având suportul tuturor, vom realiza lucruri frumoase și utile pentru mulți. În continuare, pe data de 18 februarie, ora 16,30, ne vom reîntâlni să aprofundăm tema prieteniei. Pr. TIBERIU FEDOREANU