Deși nu are niciun obiectiv de performanță propus pentru acest an

Secția de box va primi 30.000 de lei

În urma aprobării bugetului local pentru acest an, secția de box din cadrul clubului CSM Florconstruct Suceava s-a ales cu trei sute de milioane de lei vechi, sumă echivalentă celei căpătate și în urmă cu un an.
 

Municipalitatea a răspuns astfel solicitării antrenorului Doru Iftime, care cu câteva zile înaintea votării bugetului local, la revenirea de la o competiție amicală desfășurată la Bistrița, declara: „Sperăm ca municipalitatea să rămână în continuare alături de clubul de box, astfel încât să fim susținuți financiar pentru a ne putea atinge obiectivele propuse în 2011“. De curând însă, directorul Clubului Sportiv Municipal Suceava, Valerică Gherasim, le-a solicitat tuturor antrenorilor din subordine să completeze formularul pe baza căruia se face evaluarea performanțelor obținute pe parcursul unui an calendaristic. Dacă în fișele colegilor antrenorului Doru Iftime se regăsesc obiective precum obținerea de medalii la diferite categorii de vârstă, prezența la competiții internaționale și chiar promovarea de sportivi la loturile naționale, pe fișa antrenorului secției de box, la punctul 2 (vezi foto), destinat indicatorilor calitativi, nu există nicio însemnare, fapt care ne determină să credem că antrenorul Doru Iftime nu și-a propus niciun obiectiv de performanță în 2011, pentru că e greu de crezut că, la experiența acumulată în atâția ani de antrenorat, nu știe să completeze un astfel de formular. Faptul că secția de box nu și-a propus niciun obiectiv pentru acest an surprinde, cu atât mai mult cu cât, în 2010, sportivul Nicolae Berariu (categoria 91 kg) a obținut două medalii (argint la Campionatul Național și bronz la Cupa României), iar Andrei Bejinariu (categoria 54 kg) a luat argintul la Cupa României. La toate acestea trebuie specificat faptul că primarul Ion Lungu a declarat de mai multe ori că municipalitatea sprijină doar sporturile care aduc rezultate, finanțarea fiind direct proporțională cu performanța. Or dacă antrenorul Doru Iftime nu și-a propus nici măcar o medalie la competițiile din 2011, cele trei sute de milioane de lei vechi acordate secției de box par a nu-și găsi justificarea, dacă se iau în calcul criteriile de finanțare stabilite. Rămâne ca antrenorul Doru Iftime și sportivii săi să se contrazică prin rezultate, obținând măcar performanțele de anul trecut în așa fel încât antrenorul să fie mulțumit la final de an că și-a depășit „obiectivele propuse”…

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: