Din astea. Vechi. Și-au evaluat ei ce au evaluat, zicând finalmente că fiștecare avem în casă, netrebuitoare dar totuși valoroase (…?), obiecte ce-ar face cu toatele vreo mie de euro. Îndemnându-ne ca, dacă tot suntem lefteri, să vindem, să vindem! Mesaj menit să susțină un nou site specializat în astfel de anunțuri, ai cărui proprietari, se prea poate, nici nu sunt interesați dacă, până la urmă, cineva vinde ori altcineva cumpără, ci doar să fie mișcare la adresa lor, să fie trafic, dovadă certă că și din sărăcia și disperarea unora pot alții să facă bani. Unde mai pui că, de aici, s-ar putea prinde și fiscul că faci acte de comerț; ș-apoi îți cade pe cap să-și ia țara partea. Unde mai pui că (tot se moșește din vara trecută inițiativa asta) poate chiar de la ministerul banilor vine să te-ntrebe vreun gulerat, acum, la spartul viețișoarei tale: Auzi, musiu!? De unde-ai avut matale bani pentru bicicletă, cărți și cărucior pentru copil, că noi eram convinși că ți-am luat tot?
O firmă dispusă să cumpere și să vândă orice, firmă care, de când cu criza, este foarte atentă la ce vrea să scoată omul din casă pentru a mai face câteva parale (încă pe-aceștia, luați împreună după intențiile și acțiunile lor, i-a numit, aproape ca la manual, „grupul antirecesiune”), a ajuns la concluzia că mulți dintre noi suntem destul de avuți, însă… nu cu toții o conștientizăm. S-au pus pe analizat specialiștii anunțurile gratuite de pe web (vânzări!; nu știm însă care erau concluziile dacă analizau și cumpărările) și au observat că sunt destui dintre români care nu mai încap de biciclete, cărți, cărucioare pentru copii etc.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii