Un punct de vedere

Fetișuri și pomeni

Motto: „Toate marile adevăruri încep prin a fi blasfemii” (George Bernard Shaw) Este mult mai multă încrâncenare decât luciditate și legalitate în disputa dintre pensionarii din armată și guvernul Boc care, pedalând pe principiul contributivității, just în esența sa, a atins, probabil din greșeală, mai multe coarde sensibile, printre care și cea a timpului efectiv lucrat în cadrul zisei armate, trecând, după cum se spune, la reduceri drastice în pensiile doldora mai mult de privilegii decât de merite reale.
 

În mod natural, dacă pensionarii din armată ar fi percepuți de marea masă a muritorilor ca ceva de care trebuie să te bucuri că există, toți pensionarii civili, toți asistații purtători de voturi ar fi trebuit să le dea o mână de ajutor celor din armată. O posibilă explicație la lipsa de solidaritate între cele două categorii de pensionari, civili și militari, își are punctul de plecare în evenimentele din decembrie 1989. Unii pensionari militari de astăzi, ajunși la grade înalte pentru prestația lor din zilele fierbinți și tragice din timpul a ceea ce se cheamă revoluție, comandau atunci unități militare care au deschis focul asupra demonstranților, după cum au fost și alții care, din primul moment, au pactizat cu mulțimea. Sloganul „Armata e cu noi!” a fost inițial ieșit din frică și pentru autoîmbărbătare, din piepturile celor care voiau căderea regimului Ceaușescu, că, dacă ar fi pornit de la cei care zic acum că își merită pensiile, ar fi trebuit să sune așa: „Armata e cu voi!”; și multe s-ar fi desfășurat altfel. A-i băga în accesași oală, la hurtă, pe toți militarii – în principal gradele superioare, pe cei care au tras, au stat ascunși, au completat documentele specifice, după consumarea evenimentelor, au întreținut o stare de suspiciune, au mințit nerușinat în fața organelor de anchetă și în sala de tribunal, cu cei care și-au făcut datoria cinstit, fără bravadă, fără înfrumusețări, zorzoane și cosmetizări – este o mare greșeală. Oare nu le este de ajuns celor din prima categorie, nu puțini, că au scăpat, ca trădători, de pluto-nul de execuție? Greșeli au fost, greșeli sunt încă! Trăiesc să văd pe toți încurcă-lume, trădători și târâie-brâu trecuți în tabăra eroilor, și nu de oricare, ci eroi de eroi, fiii și nepoții celor care au fugit de pe front (1941-1945) sau erau mult prea tineri ca să participe la luptele purtate. Pensionarii din armată invocă niște legi în baza cărora li s-au acordat pensii mari în raport cu ce primesc muritorii de rând, dar care au făcut ani de serviciu mult mai mulți. Or, legile acelea nu sunt legi ale naturii, imuabile, sunt date de oameni și, deci, pot fi schimbate tot de oameni, în speță de contestatul guvern Boc. O seamă de comentatori, analiști, politologi, secondați de alții care fac opoziție de amorul artei, fac valuri fără să-și pună, pentru aflarea adevărului, câteva simple întrebări de felul: câți ani ai lucrat acolo unde te-ai aflat în treabă?, câte „compensatorii” ai luat?, cum de ai ieșit la pensie la 40 de ani?; și alte mărunțișuri de acest fel. Până și madam Tatoiu își bagă trena de la părerea ei de rochie second-hand într-o cizmă cu stele verzi! Dom’le, când te va căina capitalistul, să știi că nu-i a bună, ceva nu este în regulă și are să se întâmple ceva de rău. Nu vă miră că toți cei ajunși, cu bani mulți în buzunare, afaceri și bănci, iau apărarea pensionarilor? Privită din alt unghi, revolta pensionarilor militari, unii dintre ei aderenți entuziaști la disponibilizări, când au încasat câte un sac de parale și toți, deopotrivă, semnatari ai programului de autodistrugere (unde sunt averile armatei?), are justificare în zicerile și mai ales în dezicerile președintelui Băsescu, premierului Boc și în cele ale ministrului apărării, Oprea, cel reevaluat și înstelat multilateral. De când e lumea lume și sunt state organizate, cei din frunte trebuie să nu spună minciuni, dar, mai ales, să țină minte ce-au spus anterior, altfel le încurcă rău de tot. Un oarecare, Firdousi, în „Cartea regilor”, zice că minciuna este caracteristica celor slabi, este de preferat adevărul crud, altfel cazi în boala transmisibilă a tembelismului și poți fi lesne combătut de cei care plâng pe umărul poporului: „Of, leliță, am să mor/ Pentru țară și popor”. Și, ca nu cumva să ziceți că politica e altfel decât cum i se zice îndeobște, să vedeți cum derivă cazul: în timp ce pensionarii din armată sunt trași cu picioarele pe pământ (sunt parte a societății) și li se jumulesc pensiile, la sate au început pomenile pentru agricultura noastră sublimă: Guvernul „Tabără”, cu bani europeni, adică bani căzuți din cer, nu din cotizațiile noastre anuale către UE, ca să vezi cum poți fi manipulat cu banii tăi. Oare poți face o agricultură din pomeni îndeosebi și pentru că cel care primește o sumă de bani nu este obligat să producă nici ceapă degerată? Bă, guvernanților, n-ați priceput că UE vă dă banii ca să nu produceți, ca să nu concurați? Chiar nu vedeți că se induce, prin aceste ajutoare, lenea programată, că cei care au primit bani degeaba vor aștepta și la anul și la mulți ani? Se aude de vechile camere agricole, organisme care vor administra o sărăcie, dar vor înghiți bani de sedii, salarii, diurne și deplasări în străinătate, funcționărime pe criterii politice și raportări fictive. În zadar! Aristocrația roșie, fiii și fiicele foștilor comuniști, nu se ridică la înălțimea părinților, este o mafie politico-economică, o caracatiță monstruoasă. De ce ni se întâmplă nouă și suportăm ce ni se întâmplă? Pentru că ideea de interes și unitate națională au fost înlocuite cu interesul de partid, de gașcă, de noi și ai noștri, în opoziție și dușmănie cu toți ceilalți. Vă mai amintiți de regimul fanariot? Acel regim are o scuză: era străin de țară și impus. Fanarioții de astăzi nu au această scuză, se ascund în spatele unui număr de voturi. Fanariotismul a fost tot o mafie, mafia secolului al XVIII-lea, și a fost nevoie de revoluția lui Tudor Vladimirescu, de la 1821, ca să ne scape de pacoste, așa că mafioții de astăzi ar face bine să nu mai întindă coarda, ar putea să se rupă și să-i plesnească peste ochi. Dacă s-ar fi văzut la guvernanți hotărâre, sobrietate, cinste, dreptate, justiție, mișcarea pensionarilor din armată pentru privilegii și hatâruri n-ar fi avut nici loc și nici sorți de izbândă. Ceea ce este de mare mirare în tot „războiul” purtat acum de pensionarii militari este că un istoric de prestigiu, cum este colonelul Mircea Dogaru, care știe ce s-a întâmplat acum sute și mii de ani, nu descâlcește ițele încurcate acum douăzeci de ani și-i face pe toți un singur ghem. Ni se aruncă în obraz, ca argument suprem pentru menținerea pensiilor din armată, că, vezi Doamne, în caz de război, nu vom avea pe cine trimite pe front ca să ne apere. E ca și cum ai zice că generalii și toți ofițerii pensionari au dus-o din război în război și au o experiență de comandă pe front de care nu te poți lipsi. La toată urma, ca să poți depăși mai ușor perioadele dificile ai nevoie și de glume; chiar și de glume proaste.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: