Comunicat de presă

În perioada 21-23 ianuarie 2011, în orașul Cernăuți, a avut loc seminarul transfrontalier ucraineano-moldo-român, reprezentând cea de-a doua parte a proiectului „Influența organizațiilor neguvernamentale și a mass-mediei asupra nivelului de transparență a autorităților din regiunile de frontieră ale Ucrainei, Republicii Moldova și României”.
 

Aceasta este a doua întâlnire din cadrul proiectului, prima desfășurându-se la Suceava la începutul lunii noiembrie 2010, iar a treia se va desfășura la Bălți (Rep. Moldova) în perioada 24-27 februarie 2011. Proiectul a fost realizat de Fundația de Caritate „Resurse și inițiative sociale” din Ucraina, împreună cu Asociația Internațională a Businessului Mic și Mijlociu „Small Euro Business” din Republica Moldova și Fundația „Ana” din România, cu sprijinul financiar al Fundației „Sörös”. În cadrul seminarului s-a discutat despre gradul de transparență a organelor administrației publice locale din Ucraina, Republica Moldova și România, precum și despre perspectivele cumulării eforturilor organizațiilor neguvernamentale din cadrul Euroregiunii „Prutul de Sus” pentru a asigura transparența deciziilor ce se vor lua în cadrul euroregiunii sus-amintite, dar și dorința de a oferi sprijin autorităților din cele trei regiuni. După trei zile de dezbateri, s-a hotărât crearea unei uniuni de ONG-uri numită „Platforma Transfrontalieră a Organizațiilor Neguvernamentale pentru Cooperare Interregională”, condusă de Serghii Hakman (Ucraina) – președinte, și doi vicepreședinți, Nelu Todireanu (România) și Andrei Balinschi (Republica Moldova). Mandatul de președinte este de 1 an pentru fiecare reprezentant, respectându-se principiul rotației. Scopul acestei platforme este de a contribui la dezvoltarea durabilă a regiunilor și comunităților din Europa Centrală și de Est, prin participarea eficientă a societăților la valorificarea oportunităților și modalităților de cooperare interregională și transfrontalieră. Participanții au înaintat pro-puneri de candidați din partea ONG-urilor pentru a fi incluși în cadrul comisiilor de lucru în timpul viitoarei rotații a organismelor Euroregiunii „Prutul de Sus” Platforma este deschisă, la ea putând să adere orice ONG care acceptă și respectă principiile și regulile acesteia. La întrunire au participat Consulul General al României, Excelența Sa Tatiana Popa, dar și consilierul diplomatic Dorin Popescu. Delegația României la această întâlnire a fost compusă din 10 reprezentanți ai ONG-urilor din Suceava. În afară de reprezentanții ONG-urilor ce au aderat la Platformă prezenți au fost și reprezentanții primăriilor din Cernăuți și Bălți. (NELU TODIREANU, președinte Fundația ANA)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: