Medicul Mihai Mateiciuc, la vârsta culegerii roadelor literare

Iubitori ai literaturii artistice din ținutul Bucovinei, în 2010, au avut plăcuta surpriză de a se întâlni și a lectura un nou gen de creație literară, cuprinsă în trei cărți, al căror autor este medicul primar stomatolog Mihai Mateiciuc din Rădăuți. Dar cine este și cum a evoluat în beletristică Mihai Mateiciuc?

 

Se naște pe 13 octombrie 1938, în București. Urmează Liceul „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți, apoi absolvă Facultatea de Stomatologie a Institutului de Medicină “Carol Davila” din București, în 1966. Ulterior, ia toate examenele de perfecționare profesională, ajungând astăzi să aibă aproape 50 de ani de activitate în medicina dentară. Are o familie deosebită, iar copiii săi – Mihai și Anamaria – tot medici au ajuns. Din tinerețe scrie beletristică, petrecând ore bune în fața foilor albe sau în fața laptopului, exteriorizând trăirile sale lirice, în versuri sau în proză, meditând la diferite teme filozofice, teologice și cosmogonice etc., dar și… pământene. Fiind foarte exigent cu sine și pedant pe tărâmul creației sale literare, târziu de tot a încercat să-și trimită producțiile unor reviste literare. Astfel că devine cunoscut pornind de la “Poșta Redacției” a unor reviste, apoi frecventând activ și creator, mulți ani, cenacluri literare, ca, în sfârșit, la îndemnul confraților, să-și publice creațiile în diferite publicații. Abia în 2010 i-au apărut trei cărți, de poezie și de proză. La început, a cochetat cu literatura pentru copii, publicând în „Luminița”, „Cutezătorii”, „Șoimii Patriei”, „Almanahul Copiilor” etc. În poeziile sale adresate copiilor, nu cânta conducătorul iubit sau partidul – cum era moda de altădată –, ci reflecta liric trăirile, candoarea, puritatea și istețimea vieții copiilor și relațiile acestora cu lumea înconjurătoare. Scria versuri gingașe, cristaline, curate și muzicale, cum sunt și sufletele copiilor. Mai târziu, reușește să publice creațiile sale literare lirice, mai complexe și mature, tratând teme de viață și de societate în periodice precum „Argeș”, „Sănătatea”, „Candela”, „Muncitorul Sanitar”, „Munca” și în diferite almanahuri, printre care și „Almanahul Literar” pe anul 1981. Primește din partea unor reviste mai multe premii literare. Trebuie consemnat că, în almanahul citat, poeziei “Îmbăierea Pruncului Divin” i-au fost cenzurate puternic versurile. Titlul de mai sus a devenit “Îmbăierea păpușii”, iar noua poezie aproape că nu mai spune ceva. Iată “Îmbăierea Pruncului Divin” cum se prezenta în original: “Trageți obloanele la geamlâcuri,/ zăvorâți ușa grajdului/ din cărămidă de Betleem.// Undeva mai departe, grijă:/ nimeni să nu sară gardul din bețe de bambus;/ nimeni și nici foșnet de gând/ să n-adie urechile celor mari!/ – Acum, Iesle sărăcăcioasă/ dă-mi un iepuraș de săpun!// – Tu, Scutece de bumbăcel, dă-mi/ prosopul de roze!// În vreme ce Iosif, uimit,/ îndelung privește, uimit,/ îndelung privește cum Ieslea/ și scutecele din bumbăcel/ de naivi ce sunt, nu izbutesc/ să priceapă o iotă;/ despre iepurașul de săpun/ și despre prosopul de roze/ despre care – pesemne că – / nu știau unde/ și dacă se află…//”. Poezia avea să apară astfel, abia în revista „Candela”, nr. 1/1996. În timpul revoluției din 1989, Mihai Mateiciuc a fost sufletul evenimentelor revoluționare de la Rădăuți, pentru ca, ulterior, să nu ceară nicio recompensă pentru participarea sa activă, precum au cerut-o alții. A colaborat, așadar, la publicații diverse și a semnat “Stanțe pentru vârste duhovnicești” în revista pentru cultura ucraineană „Verchovyna” (nr. 3-6/2005-2008), în variantă românească, apoi “Popasuri creștine în drumul spre haiku” în „Septentrion” (nr. 26 și 28/2006-2007), „Candela” ș.a. Fiind un om deosebit de sociabil și popular, un medic căutat, fără să fie închistat sau izolat în turnul său de fildeș, Mihai Mateiciuc înființează împreună cu alți confrați ai scrisului din Rădăuți revista „Obcina Literară” și cenaclul literar omonim. Impulsionat pozitiv de Ion Prelipcean și de alții, Mihai Mateiciuc scoate de sub tipar, în vara și toamna lui 2010, trei cărți diferite ca specie și gen literar. Prima carte poartă titlul “Jurnal în metru athonit”, cu subtitlul “La jumătatea drumului între cer și pământ”, Editura „Little Lamb”, Suceava, 155 p., apoi încă două cărți, ce pot fi numite “bijuterii literare”, în format de buzunar: “Candela Muzei”, cu subtitlul “Popasuri creștine în drumul spre haiku”, Editura “Little Lamb”, Suceava, 2010, 108 p., și “Sihăstrii de lună”, cu subtitlul “Poeme într-un vers”, Editura “Little Lamb”, Suceava, 2010, 116 p. Ultimele două volume sunt ilustrate, inclusiv coperțile acestora, de plasticiana rădăuțeană Marcela Larionescu. Cărțile sunt prefațate riguros și pedant, de Ion Prelipcean, care și astfel se dovedește a fi un riguros critic literar. Adăugăm că Mihai Mateiciuc mai are în portofoliul său încă multe alte manuscrise care așteaptă un editor și un sponsor. În toate scrierile sale publicate, Mihai Mateiciuc atinge și latura teologică, care este limita dintre filozofie și poezie. De altfel, dovedește a avea o pregătire teologică profundă și o purtare creștină exemplară. Mihai Mateiciuc a fost deputat eparhial al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, vreme de trei legislaturi, în perioada 1991-2003, și membru în Biroul Electoral al Bisericii Ortodoxe Române. Mihai Mateiciuc a devenit membru al Societății Medicilor Scriitori și Publiciști din România. Este menționat în “Dicționarul Medicilor Scriitori”, coordonat de Mihail Mihailide, Editura “Viața Medicală Românească”, București, 2002. “Mihai Mateiciuc – precizează Ion Prelipcean în «Cuvântul introductiv» la cartea «Jurnal în metru athonit» – povestește că un om (…) merge la munte, la Muntele Sfânt din Grecia – Muntele Athos – cu intenția să scrie de-spre sufletul unui om rugător, să întocmească un jurnal de călătorie ce se dovedește a fi până la urmă un jurnal spiritual. Novicele pătrunde cu smerenie pe munte și întâlnește un om deosebit – rugătorul. Marele Rugător notează cu amănunțime frământările sale sufletești (…). Urcarea pe Munte este drumul nostru prin viață spre mântuire și eternitate”. Cartea “Sihăstrii de lună”, ce conține poeme într-un vers, “nu este altceva decât un metrou furișat pe sub farmec de cuvinte, iar poemele sunt rânduri subțiri care doar speră…, deoarece sunt creații din sufletul poetului, sunt însuflețite, poartă în ele viață (…). Poetul, cu talent și har, dă definiții metaforice lucrurilor din jur, ființelor, sentimentelor, fenomenelor naturii, stărilor sufletești, păsărilor, cuvintelor abstracte, oferindu-ne o viziune poematică, luxuriantă a lumii înconjurătoare” (I. Prelipcean). În “Candela Muzei” sau “Popasuri creștine în drumul spre haiku”, evocă locuri românești – Voroneț, Bogdana, Secu, Olt etc., legate de locașuri de cult creștin-ortodox, în haikuuri. “Haiku este poezie, poezia este metaforă, metafora este intraductibilă. Într-un limbaj banal, poate fi înțeleasă prin similitudini, prin comparații și putem admira jocul inteligenței și imaginației autorului în a crea un univers poetic încântător, ce ne provoacă emoții spirituale și estetice”. (I. Prelipcean). Toate cele trei cărți ale lui Mihai Mateiciuc au fost lansate în fața cititorilor, într-un cadru aparte, la Galeriile de Artă din Rădăuți, și prezentate și în paginile revistei „Obcina Literară”. La mai multe și mai novatoare creații literare, domnule Mihai Mateiciuc!