Prin votul deliberativului județean

Ajutor de 500.000 de lei pentru dornenii și turiștii lipsiți de căldură

> Alesul PNL Brîndușel Nichitean spune că suma acordată ieri este un ajutor pe „caz de calamitate”, de suferit având localnicii și turiștii, în caz contrar județul fiind în pericol să capitalizeze o imagine proastă > Consilierul social-democrat Mihai Grozavu a anunțat că PSD dă „un vot negativ” administrației dornene, care trebuia să ia măsuri pentru a nu se ajunge într-o asemenea situație
 

Deliberativul județean a aprobat ieri, în ședință ordinară, disponibilizarea din Fondul de rezervă a sumei de 500.000 de lei, bani orientați înspre Vatra Dornei, în vederea asigurării încălzirii centralizate de la centrala municipală pe rumeguș. „Încercăm, astfel, să ajutăm la procurarea motorinei necesare suplinirii încălzirii cu rumegușul umed pe care îl are Vatra Dornei în momentul de față”, a declarat conducătorul ședinței, Gheorghe Flutur. Cu toate că au avut o opțiune în favoarea acordării sprijinului financiar, aleșii PSD, prin vocea consilierului Mihai Grozavu, au anunțat că dau „un vot negativ” administrației dornene, care trebuia să ia măsuri pentru a nu se ajunge într-o asemenea situație. Grozavu a cerut ca, în cea dintâi ședință a noului an, Primăria Vatra Dornei să prezinte un raport asupra a ceea ce se întâmplă la centrala pe rumeguș, iar Consiliul Județean să asigure asistență managementului acesteia. „În condițiile unei resurse de rumeguș pe care o are, județul Suceava nu ar trebui să aibă probleme de această natură”, a spus Mihai Grozavu. Consilierul PNL Brîndușel Nichitean a opinat că suma acordată ieri poate fi considerată un ajutor pe „caz de calamitate”, justificându-și afirmația prin aceea că, în pline sărbători, de suferit au localnicii și turiștii, dintre care și unii străini. Pe de altă parte, a evidențiat Nichitean, județul Suceava este în pericol de a capitaliza o imagine proastă. „Consider că trebuie să facem acest gest și să nu ne uităm la culoarea politică sau interesele personale, ci să ne gândim la semenii noștri și la toți cei care trăiesc în condiții inumane”, a reliefat Nichitean. În cadrul ședinței s-a hotărât înființarea unui grup de lucru format din specialiști ai executivului județean și ai administrației dornene, acest grup urmând a identifica soluții care, pe viitor, să împiedice ajungerea într-un impas similar. Președintele CJ, Gheorghe Flutur, a declarat că Vatra Dornei „s-a văzut într-o situație foarte grea”, deoarece are concurenți în colectorii de rumeguș Egger și Kronoșpan, precum și în firmele care consumă respectivul deșeu în centrale proprii. Deși Agenția de Mediu și Comisaritul Județean al Gărzii de Mediu au verificat respectarea de către furnizorii semnatari ai contractelor livrarea rumegușului către centrala de la Vatra Dornei, mai mult nu s-a putut face. Aceasta din cauză că primăria municipiului stațiune nu i-a plătit la timp pe transportatori, dar nici pe depozitari, materia primă pentru centrală rămânând în ploaie și zăpadă. „Însă, am ajuns la concluzia că nu putem lăsa municipiul fără căldură, pentru că semnalul este negativ și pleacă ori nu ne mai vin turiștii. Pentru finele lui 2011, este preconizată funcționarea pe gaze naturale, însă, până atunci, trebuie să găsim soluții”, a încheiat Gheorghe Flutur.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: