Cronică plastică

Mihai Ferbei. O estetică a suferinței

Când un artist refuză, ani sau chiar decenii întregi, să își adune lucrările într-o expoziție personală, apropiații sau cunoscuții lui pot găsi varii motivații care să îi justifice gestul: de la modestie, discreție ori timiditate excesivă la mefiență față de propria creație sau neîncredere în capacitatea publicului ipotetic de a-i înțelege mesajul estetic.
 

Dacă nu cumva, desigur, la mijloc ar fi vorba de o încăpățânată neîncredere în expunerea publică văzută, pur și simplu, ca formă reprobabilă deexhibiționism. În orice caz, destinul de creator autentic este cu totul independent de înălțarea pânzelor pe simeze. Uneori, chiar, apetitul pentru creație este invers proporțional cu ieșirile artistului cu pricina în public; este chiar cazul pictorului sucevean Mihai Ferbei, a cărui primă (exact, primă!) expoziție personală – la Galeria de Artă “Ion Irimescu” Suceava – a fost inaugurată joi, pe 8 decembrie 2010, în prezența multor prieteni și a unor personalități semnificative din lumea culturală suceveană. Chiar dacă a participat la numeroase expoziții colective și a îndrumat, în calitate de cadru didactic, gustul estetic al atâtor generații de elevi, pictorul (născut pe 5 noiembrie 1937 la Cracalia, azi G. Enescu, jud. Botoșani) a ezitat, până acum, să iasă la rampă ca unic autor. Ceea ce nu înseamnă că nu a creat fără încetare, cu o apetență extraordinară pentru metamorfozarea artistică a experiențelor personale, pentru transfigurarea biografiei în act estetic cu o înaltă semnificație morală. Dar publicul botoșănean și cel sucevean nu l-au văzut, până acum, pe artist într-o expoziție individuală, în care să se manifeste cu toată plenitudinea forței sale estetice. Și probabil că doar încăpățânarea, fără îndoială tandră și generoasă, a surorii sale, Geta Gheorghiu, la rândul ei artistă remarcabilă, a făcut ca septuagenarul Mihai Ferbei să consimtă, în sfârșit, la înălțarea pe simezele sucevene a propriei creații. Prilej pentru ca numerosul public prezent la acest eveniment de excepție să constate că a fost văduvit de admirarea unei opere plastice de cea mai bună calitate. În fapt, expoziția cu pricina este, în sine, dovada vie că Mihai Ferbei a pus semnul egalității între viață și artă – la fel ca, bunăoară, un André Derain (care susținea, în 1903, că „a trăi și a picta sunt unul și același lucru”). Excursul sintetic substanțial și sensibilizator în creația de peste cinci decenii (pânzele expuse sunt lucrate între sfârșitul anilor ’50 și 2009) îi arată, mai întâi, disponibilitatea extraordinară pentru sublimarea evenimentelor esențiale ale propriei biografii într-o operă ce capătă, astfel, o funcție transfiguratoare. De la primele întâlniri ale copilului cu arta ancestrală (Fluiere din sat) la meditația thanatică a adultului în drum spre senectute (Meditații), de la iubirea ardentă trăită în tinerețe (Muza și geniul și întreaga serie de Himere) la teribila experiență a infernului concentraționar (Acolo unde morții sunt vii), tot ce i-a marcat existența biologică într-o manieră decisivă a fost prelucrat de artist în tușe expresioniste, uneori chiar foviste. Exceptând naturile statice și peisajele sensibile, lucrate cu oarecare serenitate, întregul ansamblu expozițional configurează un univers plastic imaginat și redat pe pânză de o natură intens reflexivă, dilematică, pentru care raportul dintre formă și culoare trebuie să articuleze o viziune personală asupra vizibilului și deopotrivă a invizibilului. De această viziune unificatoare țin majoritatea trăsăturilor operelor lui Mihai Ferbei: sincretismul evident în lucrări precum Fluiere în sat, Poem din mai, Tensiune plastică, Simfonie funebră (fiecare dintre ele putând fi considerată o mărturie a încrederii sale într-un univers totalizator, armonios, alcătuit prin recursul la mai multe forme gnoseologice și artistice, de la muzică și dans la pictură și poezie); fondul obsesional marcat de câteva figuri definitorii, de la părinții cu un destin chinuitor în comunismul resimțit ca o manifestare maladivă a Răului absolut (În amintirea părinților, Amintiri din sat, Acasă la Cracalia, respectiv Teroarea comunistă, Comunismul apocaliptic) și himerele care i-au marcat anii căutărilor și dubiilor artistice (Poem cu himere, Himera albă, Himera roșie, Peisaj cu himere) la moartea văzută în forme violente, expresive, amintind de viziunile sumbre ale lui James Ensor, Emil Nolde sau Oscar Kokoschka (Calea, Meditații). Notabilă, în fine, este fermitatea opțiunilor sale cromatice și simbolice: de la început, Mihai Ferbei a preferat meditația artistică intermediată de formula grafică expresionistă, în pastă plină, de culoare albastră. În albastru, de bună seamă, artistul sucevean a văzut, la fel ca Wassily Kandisky, „o mișcare de depărtare a omului, o mișcare dirijată doar spre propriul său centru care, totuși, atrage spre infinit și trezește în el dorința de puritate și setea de supranatural”.În special în ultima vreme, pictorul sucevean a meditat îndelung asupra metafizicului care ne domină viața, asupra nevoii de spiritualitate a umanității recente. Rezultatele acestor reflecții existențiale dintre cele mai grave sunt redate în pânze precum Prezențe spirituale, Icoana, Creatorul spiritual al universului, Voci interioare sau Vederi multiple, remarcabile exerciții de exprimare a unei interiorități zbuciumate, luminate doar de revelația acelui Unu de esență divină. Din această perspectivă, arta lui Mihai Ferbei – mărturisită de altfel ca o formă de existență și autolegitimare lăuntrică – este o dovadă certă a dezvăluirii epifanice. Marcat de experiențe dintre cele mai dureroase, omul Mihai Ferbei trebuie să fi suportat cu greu (dar și cu o nobilă demnitate!) loviturile unui destin ce l-a hărțuit, ostil, fără încetare. În procesul de sublimare a suferinței individuale, el a avut însă, neîndoielnic, un aliat neprețuit într-o ipostază a alterității sale interioare: pictorul Mihai Ferbei. Un creator de mare forță, singular în atitudini și ferm în opțiunile estetice, care își așteaptă abia de acum criticii pe care îi merită. EMANUELA ILIE

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: