Cezar's

D’ale politicii (107)

– Un dicționar… alternativ –
 

> Abecedar. Cel al multor adolescenți de astăzi – grăbiți și foarte direcți – ar putea arăta astfel: ABCDEFUCK. > Ciocu’ (mic). Nemulțumit de calitatea prestației unei prostituate, un spaniol a refuzat să o plătească, a anunțat poliția și autoritatea pentru protecția consumatorului și a declarat că e decis să solicite „daune morale” (iată o culme a onoarei: să ceri daune morale de la o curvă pe care tu ai arvunit-o!). Funcționarii respectivi i-au explicat, răbdători, bărbatului (sic!) nesatisfăcut că ancheta cerută îl obligă să-și decline identitatea, să indice adresa de domiciliu (unde va primi corespondența aferentă). În plus, este cert că presa nu va rata spumosul subiect… Reclamantul a achitat fără comentarii datoria. Ba chiar era cât pe ce să fie el însuși reținut, deoarece a încercat să-i mituiască pe oamenii legii, ca să închidă, discret, dosarul. > Doi. Un simplu număr, irelevant și gol de conținut atunci când se referă la un cuplu, la clasicul binom „bărbat-femeie”. Aceasta deoarece – îmi spunea un prieten – fiecare din noi ne schimbăm necontenit, devenim „altul”, atât fizic-fiziologic, cât și mintal, spiritual. Zilele trecute am răsfoit albumul cu poze de familie și am avut un șoc: nici eu, nici ea, nici noi nu eram „noi 2”, cei din prezent, ci alți oameni, cu totul alte personalități, cu alte certitudini și speranțe. De aici marea provocare pe care o constituie menținerea în viață, în stare de funcționare, a acestei „convenții” sociale care este „doi”-ul conjugal. > Fetișism (cavaleresc). Un tânăr american (de bună condiție socială și culturală) va compărea în fața Curții din Rhode-Island. El este acuzat că, după ce a urmărit o frumoasă doamnă într-un mall, a abordat-o politicos, elogiindu-i picioarele superbe și culoarea bine aleasă a pedichiurii. După care a îngenunchiat, sărutându-i cu venerație glezna și degetele. Apoi, puțin mai târziu, a declarat altei cumpărătoare, în ciuda faptului că aceasta era însoțită: ador picioarele frumoase, iar ale dumneavoastră sunt fabuloase! Apoi, prefăcându-se că se apleacă pentru a-și lega șireturile, a luat în mâini glezna femeii pe care și-a lipit-o, o clipă, de obraz, înainte de a o lua la fugă spre ieșire, soțul „veneratei” izbutind să noteze numărul mașinii adulatorului. Înțeleg că incidentul poate fi jenant pentru doamnele astfel „agresate”. Agresate? Oare visul secret al oricărei femei nu e acela de „a avea la picioare” toți bărbații lumii? Apoi nu este gestul sărutării papucului semnul supunerii și prețul obținerii milostiveniei monarhice? Oricum, e de preferat pedofiliei „piedofilia”, adică excitarea provocată de privirea ori atingerea picioarelor (și aleg forma franceză – de la pied, picior – celei engleze, forțat traductibilă prin „fitofilie”, la urmă acceptabilă și ea, de vreme ce piciorul are și el o „plantă”…). Pentru amatorii cuvintelor ce definesc fantasme erotice mai deosebite, voi adăuga aici „pediofilia”, excitare prilejuită de păpuși, ursuleți de pluș ori alte jucării antropomorfe. De fapt, toate cele trei „scrânteli” amintite sunt reflexe târzii ale unor traume specifice unei copilării ratate. > G. În sfârșit, a fost descoperit, localizat misteriosul „punct G”, epicentrul bine ascuns al plăcerii feminine: este litera finală a cuvântului „shopping”. > Lup. (mamifer carnivor). Lupii chiar urlă la lună? Nu. „Faptul că lupii își întind foarte artistic gâtul spre cer atunci când urlă nu are nimic de-a face cu luna. Urletul lupilor servește la ținerea la distanță a dușmanilor și la reîntregirea haitei după o vânătoare (sic!)… Doar iarna, când prada le este redusă, lupii se adună în grupuri mici pentru a putea vâna animale mai mari. Cu oamenii, lupii sunt foarte timizi (dar mult prea timizi sunt, văd eu, oamenii cu lupii, vezi „extremiștii” ecologiști, n.a.). Chiar și proverbiala „foame de lup” este valabilă doar în situații de excepție. Lupul mănâncă în medie mai puțin de 2 kg pe zi. Dar la fel de bine poate să devoreze și 10 kg atunci când este hămesit…” . > Molie. Singura ființă care ar putea aprecia în mod obiectiv dacă ne îmbrăcăm cu gust. > Oral. Fundația sud-africană „Love Life” a inițiat o campanie vizând convingerea tinerilor că practicarea sexu-lui oral e preferabilă celei cu penetrare. Astfel, susțin inițiatorii, riscul contaminării cu SIDA (prezent, totuși!) ar fi mult diminuat. Observ că liceencele noastre – mai precoce ca o roșie turcească, hormonată – aplică de mult și cu osârdie soluția… Dar nu de frica bolii secolului, ci de teama mamei și a viitoarelor reproșuri ale tânărului credul ce le va lua cândva de nevastă, convins că ele sunt… fete mari. Halal virginitate, băieți! > Snobism. Atitudine la modă care, prin periculoasă extindere, este pe cale să genereze o nouă categorie socială, snobilimea, dar și o pseudo-valoare morală, snoblețea. > Truc. Pe un site dedicat secretelor preliminariilor amoroase, am găsit următorul „truc” la îndemâna femeilor. ”Dacă vă decideți – în fine! – să-l primiți în pat pe bărbatul care vă curtează, procedați nițel diferit: trimiteți-i un plic ori o cutiuță cu bikineii favoriți și cu un bilețel sau o frunză uscată pe care ați scris doar două magice cuvinte: astă seară… El nu va uita niciodată (garantat) acest (pre?–n.a.) cadou”. Sunt convins, deoarece eu nu voi uita – până una, până alta – niciodată nici măcar ideea acestui truc. > Vite. Pe pământ trăiesc un miliard de vite (dintre care 200 milioane numai în India, unde sunt considerate animale sfinte). Statistica nu precizează câți boi trăiesc în jurul nostru. > Xia. Xia Xinfeng (îi scriu numele nu din respect, ci pentru a avea încă un articol la această literă „imposibilă”) este o tânără chinezoaică, proaspăt condamnată la moarte pentru ideea ei de a pune în practică un vechi adagiu: „gelozia poate ucide”. Dar nu pe cel gelos, ci pe cel gelozit: mignona Xia și-a otrăvit iubitul bănuit de trădare, făcându-l să înghită pe nesimțite – în cursul unui sărut pasional – o pastilă de otravă pentru șobolani. Măcar – cum ar zice babele – a avut o moarte „frumoasă”, săracul…

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI