Căldura câmpulungenilor, între promisiuni și adevăr

Noua centrală termică din municipiul Câmpulung Moldovenesc va fi pusă în funcțiune cu gaz metan, pentru probele tehnologice, la sfârșitul acestei luni, cel mai probabil pe 29 noiembrie. Potrivit precizărilor primarului Gabriel Șerban, la eveniment va fi de față președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, care a lansat public promisiunea că va fi pornită centrala în noiembrie, dar este așteptată și reprezentarea Ministerului Economiei, eventual chiar la nivel de ministru.
 

Primăria Câmpulung Moldovenesc

Dacă evenimentul va fi o reușită, Flutur va putea să spună că și-a respectat promisiunea, dar pentru câmpulungeni nu înseamnă neapărat că întregul municipiu a scăpat de problema asigurării căldurii. Primarul Șerban a admis că deocamdată există doar puțin peste 200 de consumatori racordați la rețeaua centralizată de încălzire și că nici măcar instituțiile publice locale nu sunt racordate toate. Edilul-șef spune însă că se va ajunge la numărul estimat, de minim 2000 de consumatori, în timp relativ scurt, după ce lumea se va convinge că sistemul oferă avantaje nete. Printre aceste avantaje ar putea fi un preț relativ redus al căldurii pentru populație. Muncipalitatea nu are însă un astfel de preț oficial apro-bat și nici nu poate preciza, înainte de a vedea exact cum se comportă centrala, care va fi prețul real de producție al gigacaloriei câmpulungene. Primarul Șerban ne-a spus însă că “va fi în jurul a 200-250 lei prețul pe care îl va plăti populația pentru gigacalorie și se vor face eforturi pentru a se suporta diferențele, astfel ca oamenii să fie mulțumiți”. Primarul a mai anunțat că probele tehnologice vor în-semna verificarea efectivă a funcționării sistemului, cu furnizarea agentului termic la consumatorii branșați și nu vor constitui doar o verificare superficială a funcționării centralei. Primarul nu a putut însă preciza cât timp vor dura probele și dacă sistemul va rămâne funcțional și va continua să încălzească apartamentele branșate și după ce probele se vor încheia. “Toate aceste calcule se vor face după ce vedem cum funcționează centrala. Deocamdată nu putem anticipa, trebuie să avem răbdare și să facem totul riguros”, spune primarul câmpulungean. Centrala termică din municipiu a mai fost o dată în probe tehnologice, dar pentru verificarea funcționării sistemului alternativ, bazat pe CLU. În vederea punerii în funcțiune s-a procedat atunci și la verificarea instalațiilor din fiecare scară de bloc și s-a ajuns în final la concluzia că doar 9 dintre scări îndeplineau condițiile tehnice pentru furnizarea căldurii în condiții de siguranță. Doar acei consumatori au avut căldură, dar s-a demonstrat cu acel prilej că noua centrală este cu adevărat o realizare tehnică și că funcționează impecabil. Noua centrală termică din Câmpulung Moldovenesc a fost construită în cadrul proiectului “Suceava – utilități și mediu la standarde europene”, pentru a înlocui vechiul sistem centralizat de furnizare a agentului termic. În trecut, în municipiu, peste 3000 de apartamente erau branșate la un sistem de încălzire format din 6 centrale de cartier bazate pe CLU. Vechiul sistem intra însă mereu într-un cerc vicios legat de imposibilitatea recuperării debitelor de la populație și agenții economici și dificultăți în asigurarea combustibilului. Confruntați cu ierni la rând în care nu au avut căldură decât episodic, majoritatea localnicilor s-au debranșat și au recurs la încălzirea cu sobe sau centrale de apartament. Autoritățile locale au îndatorat municipiul pentru mai bine de două decenii pentru a participa la uriașul proiect în cadrul căruia aducțiunea gazului metan și noua centrală ar fi urmat să rezolve definitiv chestiunea încălzirii. Vechile centrale au fost demolate și transformate în puncte termice și chiar vechile cazane au fost dezmembrate și vândute ca fier vechi. Dificultățile s-au ținut însă lanț, din motive de schimbări politice și numai, inclusiv după terminarea centralei noi, iar pentru că licitațiile pentru desemnarea unei firme care să asigure rețeaua de distribuție au bătut pasul pe loc și păreau că nu vor avea niciodată un câștigător, chiar unul dintre consilierii locali din legislaturile trecute a declarat public, la un moment dat, că noua centrală ar trebui transformată într-un “muzeu al banilor publici cheltuiți degeaba” și ar trebui înscrisă în circuitul turistic mondial. Autoritățile s-au străduit însă, ulterior, să demonstreze că noua centrală va funcționa totuși, iar câmpulungenii mai speră că vor vedea deplin funcțional sistemul și că se vor putea bucura de el înainte de trecerea celor două decenii în care municipiul plătește datoria contractată pentru el la bănci.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: