Principesa Margareta și principele Radu au dedicat o zi școlii sucevene

Principesa Margareta și principele Radu s-au aflat ieri printre elevii Colegiului Național „Ștefan cel Mare”, răspunzând, mai tardiv, din motive obiective, invitației conducerii acestuia de a participa la sărbătorirea celor 150 de ani de existență.
 

A fost o zi dedicată exclusiv școlii, a spus principele Radu, care a vorbit elevilor prezenți în aula școlii despre principiile care ar trebui să guverneze școala, despre șansa pe care ei o au pentru a „construi ceva repede și acum”. Principele Radu a explicat că „e o diferență enormă între principiile care guvernează instituțiile publice și cele care guvernează școala”. „Școala nu este o instituție a democrației, școala este o instituție a libertății, iar libertatea e o virtute pe care voi azi, la 18 ani, o gustați din plin. Democrația e un instrument prin care se asigură o guvernare cât mai justă. Nu toate principiile care se aplică unei instituții publice se pot aplica școlii. Școala este o este o instituție a creației, un loc unde au prioritate prestigiul, autoritatea, profesionalismul, calitatea lucrului făcut”. Principele a spus că, în contextul în care „în fiecare zi asistăm la acte de egoism, superficialitate”, locul cel mai potrivit de a vorbi despre lucruri mai importante este școala. El a relatat elevilor și povestea celor doi adolescenți americani, care din joacă, într-un hangar, au inventat motorul de căutare Google și i-a îndemnat să-și folosească talentul și energia pentru a crea lucruri asemănătoare, fiindcă au o energie debordantă. Principele Radu s-a întreținut apoi cu elevii dintr-a XII-a, pe care i-a întrebat ce vor să urmeze mai departe. Întrebat de profesorul Costică Costan „când se va mai ivi o șansă pentru România”, principele Radu a răspuns „în momentul în care oamenii se vor hotărî să se pună din nou împreună”. El este de părere că „elita care are puterea de a schimba ceva e foarte mică și se află într-o poziție privilegiată”, iar „societatea profundă a fost întotdeauna gata să facă ceva” dacă și „elita vrea să facă un pas înainte”. Cei doi reprezentanți ai Casei regale au fost apoi la Universitatea Suceava, iar astăzi se vor afla la un gimnaziu din Rădăuți.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: