D’ale politicii (97)

– Un dicționar… alternativ –

 

After. După ce fac amor – scrie F. Blanche – 10 la sută din bărbați se întorc pe partea dreaptă și adorm instantaneu. Tot atâția preferă partea stângă. Restul se îmbracă în grabă și se întorc acasă. Deosebire. Cea între un avocat și o femeie este că, pentru a-și susține cauza, primul își îmbracă roba, iar cea de-a doua… o dezbracă. Fată (bună…). „Vinul? Alcoolul? Nimic nu este mai potrivit pentru a face să viseze inima iubitului, pentru a da privirii lui strălucire și pasiunii sale forța necesară pentru a ne înălța pe noi, femeile, în Paradis. Iubesc vinul, alcoolul! Cu moderație, desigur, ceea ce nu mă caracterizează în planul iubirii. „Habar n-am cine o fi Suzy Bordier, dar zău că-mi place cum gândește fata asta…”. Muncă. „Rolul ei este să te facă să-ți fie dor de casă”. (Toni Grecu) Opțiune. „– Nu mai vreau să văd pe nimeni. Nu mai vreau să întâlnesc pe nimeni. Vreau să te văd doar pe tine./ – Dar de unde știai că eu voi răspunde tuturor capriciilor tale?/ – M-am zărit în ochii și în inima ta.” (Mickey Rourke și Kim Bassinger în „9 săptămâni și jumătate”, 1986) Propagandă. Cea sovietică a „digerat” greu șocul trăit prin aselenizarea navei Apollo 11. Mai ales că rușii îi surclasaseră cu un deceniu înainte pe „imperialiștii americani” la toate categoriile acerbei competiții cosmice (prima ființă – cățelușa Laika, primul om – Iuri Gagarin, trimiși în spațiu). Un ziarist român aflat în acele zile la Festivalul de film de la Moscova își amintește consternarea oaspeților străini (între care vicepreședintele S.U.A., H. Humphrey, actorii Sofia Loren, Jon Voigt, M. Mastroianni) ce butonau fără rezultat televizorul din holul hotelului pentru a vedea evenimentul epocal urmărit cu sufletul la gură de întreaga planetă: un canal transmitea un meci de fotbal între două colhozuri, altul un reportaj de la o fermă zootehnică. Într-un târziu, la știri, crainicul a anunțat, sec: azi, americanii au lansat spre Lună o rachetă. Traiectoria ei s-a intersectat cu cea a Sputnikului sovietic, aflat de multă vreme pe orbita circumselenară… Spinări. „A face pe animalul cu două spinări” este cea mai veche și răspândită locuțiune pentru actual sexual. O găsim deopotrivă în folclor, în limbajul popular, dar și la mulți autori ai evului de mijloc, între care Bocaccio ori Villon. Rabelais adoră sintagma, asociată adesea cu „frotter son lard” (a-și freca slănina, șuncile), corectă dacă luăm în considerare rotunjimile personajelor sale. Formula face referire la clasica poziție coitală față în față (numită a misionarului, deoarece era impusă, sub amenințarea anatemei, de către misionari, „sălbaticilor” convertiți la creștinism, care practicau, inspirați de animalele cunoscute, împreunarea pe la spate). Aș găsi mai degrabă, în vechea zicere, nu atât invocarea „bestialității” încleștării amoroase, cât mai degrabă sugestia unei contopiri depline, sănătoase, într-un unic trup. Dar și surpriza sinceră resimțită de trecătorul care descoperă brusc, într-o pădure ori într-un lan de grâu (moravurile erau mai deschise, reacțiile mai directe în trecut) manifestarea liberă, zgomotoasă, necenzurată a acestui ciudat și (vai) efemer „animal”… Tehnofobie. Atitudinea de ostilitate (mergând până la frică) față de tehnologie. Acest sindrom – considerat de psihiatri o tulburare emoțională și nu o boală – a fost observat încă din secolele trecute (de pildă la unele grupuri etnice ori religioase la care mașina venea în contradicție cu ideologia proprie) și a generat chiar acțiuni violente, prima fiind înregistrată în 1675, anul în care un grup de țesători au distrus utilajele mecanice care le luaseră locurile de muncă. Astăzi, mulți oameni trăiesc senzații de disconfort mergând până la teamă în fața computerului ori a altor aparate cu funcții multiple, a căror utilizare presupune adesea lectura unor consistente manuale, cunoașterea unor limbi străine ori o minimă cultură tehnică. În Europa, doi din trei utilizatori de mobile cred că telefoanele de azi au prea multe funcții inutile față de principala lor utilizare. Marile branduri au început să integreze această „fobie” în proiectarea noilor aparate, simplificând la maxim modul de folosire a acestora. O tendință total opusă trendului dominant al ultimelor decenii, ce impunea multifuncționalitatea și complexitatea. Victimă. Caragiale a fost și el victimă a măsurilor de austeritate bugetară luate în 1901 de guvernul liberal. Nenea Iancu, ce primise în 1899, pe vremea conservatorilor, o măruntă slujbă la Regia Monopolurilor Statului, a fost anunțat printr-o scrisoare a directorului C. Mănescu că postul său de „registrator” a fost suprimat. Ironia caragialiană nu se dezminte, ea luând forma unei scrisori deschise publicată în „Moftul Român”: „Numai prin suprimarea postului meu, regatul face o economie enormă! În adevăr, eu primeam efectiv pe lună lei 389, bani 50. Asta face 4674 lei și 40 bani pe an. Ei, dacă slujeam 30 de ani, asta făcea 140.220 lei. Dacă apoi (…) m-aș fi retras, regulându-mi acest drept, aș fi profitat de el încă, să nu zic alți 30, dar măcar 25, câte 300 lei pe lună, 3600 pe an și asta face un condei de 90.000 lei. Care va să zică: 140.220 lei leafă și 90.000 lei pensiune, fac un total de 230.220 lei. Să nu regretăm dar, stimate domnule, când prin sacrificiul nostru, fie chiar silit, se poate aduce atâta folos statului, înecat aproape în ruină prin atâtea risipe, atâtea lefuri exagerate și pensiuni exorbitante”.