Sfânta Cuvioasă Parascheva, ocrotitoarea tinerilor

Sutele de mii de credincioși aflați în pelerinaj la Iași pentru a se închina cinstitelor Moaște ale Cuvioasei Parascheva, nenumăratele biserici de pe întreg cuprinsul țării ce-i poartă numele ne-au încredințat că sfânta ei prezență pe pământ românesc a fost și este mult folositoare.

 

Este cea mai populară dintre sfinții ale căror moaște se află pe teritoriul României. Au cinstit-o generații de-a rândul peste hotare, la Constantinopol, în Bulgaria, în Serbia și, de peste 350 de ani, la Iași. Darul acesta, de mult folositoare celor care îi cer ajutorul în rugăciuni, l-a dobândit de la Dumnezeu printr-o mare vrednicie a vieții, cu toate că ea a petrecut puțini ani pe pământ – aproximativ 25. Puțini, dar chibzuiți! Istoria vieții ei, pe care o întâlnim întâia oară consemnată în Cazania lui Varlaam, Mitropolitul Moldovei (1643), ne spune că de copilă avea mare dragoste față de cele sfinte, mergând cu mama ei, Sofia, la biserica satului lor, Epivata, pe țărmul de nord al Mării Marmara, la vreo 30 km vest de Istambul. A fost crescută de mama și de bunica ei în frica lui Dumnezeu, obișnuită cu milostenia. Învăța foarte bine, dar, pe lângă școala vremii, o preocupau rugăciunile și slujbele Bisericii. La una din slujbe, pe când avea numai 10 ani, auzind cuvintele Evangheliei „oricine voiește să vină după mine să se lepede de sine și să-Mi urmeze Mie!”, este pătrunsă la inimă și s-a hotărât să-I urmeze Domnului. Din această cauză era vestită în sat și împrejurimi, iar bucuria bunicii și mamei sale era deosebită. A întrebat preotul ce înseamnă aceste cuvinte și a primit răspunsul că lepădarea de sine este lepădarea de patimi, îngrijirea vieții sufletești prin sfințenie, iubire de semen, respect pentru bătrâni, mângâiere pentru părinți și înțelegerea suferințelor acestora. Să-ți iei crucea înseamnă să te lupți cu răutatea acestei lumi orbită de patimi și fărădelegi… Parascheva pleacă tulburată, ce să facă; deși copil, în sufletul ei era o prăpastie adâncă, cum să o treacă… Împărtășindu-se cu Sfântul Trup și Sf. Sânge, cu lacrimi în ochi se rugă: “Învață-mă, Doamne, să fac voia Ta” (Matei VI, 6). Se părea că s-a liniștit. Avea 12 ani, învăța pe alții să scrie și să citească, pentru că numai așa vor putea înțelege lumea și frământările ei, deoarece Dumnezeu ne-a dat pricepere și cunoaștere ca să umblăm în înțelepciune. De acum, ea credea că mântuirea este jertfa pentru aproapele. Dar cum să porți crucea, când în jurul tău sunt lacrimi și suspine?, se întreba Parascheva, și ieșind din casă zeci de mâini se întindeau spre o bucată de pâine, Parasheva împărțind din porția ei. Bubele sărmanilor, tremuratul celor goi, dorința celor flămânzi o preocupau… O dată cu toamna, frigul îngrijora pe mulți. Ea știa că robii de la curtea tatălui ei dorm la fel ca animalele, iar copiii lor sunt încălziți cu propriul suflu: ce viață! O sclavă avea cinci copii, dintre care o fetiță bolnavă de friguri. Acesteia i-a dat hainele ei călduroase și strălucitoare. Din camera ei ducea lucruri celor năpăstuiți… Frumusețea ei fizică și sufletească dădea impresia multora că este un înger în trup. Înțelegea durerile sclavilor, ale copiilor și cu lacrimi roagă pe mama sa să-i elibereze, ca o faptă creștinească. „Oare n-a zis Hristos lăsați copiii să vină la Mine că a unora ca aceștia este împărăția cerurilor?… Nimeni nu știa ce să mai creadă; Parascheva propovăduia Cuvântul lui Dumnezeu cu multă putere de pătrundere. Tinerețea ei, convingerile ei personale și mai ales faptele ei de milostenie făceau mulțimea să urmeze calea cea bună. Împlinise 18 ani, studiase școlile vremii, citise pe filosofi și viețile sfinților, o impresionară faptele Sfintei Ecaterina și dorea cât mai mult să se apropie de Domnul. Alege acum calea îngerească a călugăriei chiar în anul când părinții ei, oameni cu stare, voiau să o mărite. De acum, urmează un pelerinaj plin de încercări și lipsuri, dar cu fericirea în suflet că a răspuns chemării Domnului, trecând astfel prin Constantinopol, Calcedon, Heracleea Pontului, Ierusalim, pustiul Iordaniei, iarăși Constantinopol și revenind la sfârșit în Epivata, unde nu o mai recunoaște nimeni. Slăbită de postiri și osteneli, trece la Domnul, fiind îngropată ca o străină, fără ca cineva să știe cine este. Printr-o descoperire a Domnului, sfintele ei moaște au fost dăruite Bisericii, fiind purtate într-un altfel de pelerinaj, până când vor ajunge definitiv la Iași, unde sunt cinstite până în ziua de astăzi. Chipul ei curat, exemplul personal prin cumințenie și hărnicie, grija față de frumusețea sufletului cea netrecătoare au făcut ca Sfânta Cuvioasă Parascheva să fie cinstită și de foarte mulți tineri, care, prin rugăciunile lor, i-au simțit ajutorul în încercările vieții. Mulți tineri au înțeles de la Cuvioasa Parascheva că frumusețea fizică este trecătoare și că hărnicia, înțelepciunea, curățenia sufletească, modestia, iubirea de semeni sunt bine plăcute în fața lui Dumnezeu. Inima curată, care este rezultatul unei vieți trăite cu sfințenie, și mintea trează, care nu te lasă să faci orice, sunt pentru tineri podoaba care nu se ofilește niciodată. Pe acestea le-a avut și Cuvioasa Parascheva, aleasă rugătoare și exemplu sfânt pentru noi. De aceea, pentru puterea rugăciunii ei de mijlocire, dar și pentru exemplul minunat al vieții o prețuim atât de mult, rostind și noi imnul Acatistului: „Bucură-te, Paraschevo, mult folositoare!” Protoiereu MINU MITITELU