“Ce știu însă, este faptul că acest ziar «independent» a ajuns să fie dependent de mai-marii noștri…” etc. etc. Dl Ungureanu, asemenea marelui voievod Ștefan (sperăm să-l măgulească această comparație), este cam „degrab vărsătoriu de sânge nevinovat”, cum zice cronicarul. Căci ar trebui să înțeleagă că ce e prea mult strică. El are două subiecte predilecte. 1. Terenurile de sub luciul de apă. Nu a semnat niciun politician local important, fie el Gavril Mîrza sau Gheorghe Flutur, de atâtea ori de câte a semnat Ion Ungureanu în acest ziar. Pe tema iazurilor pe care domnia sa și alte câteva sute de proprietari le revendică, ziarul Crai nou aproape că a făcut campanie de presă. Nu știu câți dintre proprietari chiar citesc ziarul nostru, dar știm că alte câteva mii de cititori ne-ar putea întreba dacă nu mai găsim și alte subiecte… Chiar zilele trecute am redeschis “dosarul iazurilor”, prin intervenția lui Todirel Călugărița, președintele asociației ce-i reunește pe proprietarii nedreptățiți. 2. Om neastâmpărat și curios în toate cele, Ion Ungureanu și-a descoperit la anii săi și vocația de comentator politic. Astfel că mi ți-l toacă pe Sorin Vântu ca altădată “ciuclejii în șâșcorniță”, și, alături de el, justiția, clasa politică etc. etc., de-i sar mogulului fulgii. De ce? Că și-a bătut joc de banii sărmanului, care a “cotizat” la șmecheria lui. Dar dl Ungureanu nu se întreabă de ce a cotizat sărmanul la afacerea Vântului? L-a obligat clasa politică? Ai dat banii în vânt, Vântului s-au dus. Nu este corect să plângi pe creștetul celui care numai creștet n-a avut când s-a gândit și el, biet săracul, să bage un leu și să scoată zece… Și Vântu, și sărmanul sunt la fel de imorali. Nu am publicat comentariul “politic” al dlui Ungureanu pentru că, asemenea politicienilor pe care-i condamnă, nu spune tot adevărul. Și Vântu – pe care, ferească Sfântul, nu-l scuzăm cumva –, și “sărmanul” au avut aceeași țintă cu coarne: câștigul. Vântu a fost mai șmecher. Ce-i va face justiția e treaba ei, dar la judecata cea profundă, de bun-simț, ar trebui chemați și cei ce au visat la pot… Încă o vorbă, și gata, că nu ne-om strica prietenia cu venerabilul: n-am mai fi independenți pentru că ne-ar “remorca” mai-marii. Nu vi se pare însă că, după felul în care pune problema, i-ar cam place și dlui Ion Ungureanu să aibă tractor?… 3. Și acum, ca să ne împăcăm, publicăm finalul scrisorii, care chiar e de pe la noi de-acasă, ca subiect, și nu din cele patru Vânturi: “Și, ca să vă mai distrez un pic, să las politica, că nu-mi mai folosește și nici nu am fost politician, am să vă trimit două fotografii, care semnifică: 1. În anul 1949 am fost din nou în cadrul armatei (Ion Ungureanu a luptat efectiv pe front, n. red.), ca activ, și am făcut școala de pilotaj, planorism și motor. 2. La vârsta de 84 de ani lucrez și pe calculator, căci copiii și nepoții nu m-au lăsat până nu am învățat să manipulez și calculatorul.”
Veteranul de război Ion Ungureanu, din Rădășeni, a cărui semnătură cititorul consecvent al ziarului nostru a văzut-o de multe ori publicată în aceste pagini, trimite o nouă scrisoare redacției. Nici nu apucă bine pixul în mână și ne și ceartă că nu-i publicăm „nicio scrisoare”.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii