Sportul rege, vedeta săptămânii „Sportul pentru Toți”

În seria manifestărilor dedicate sportului pentru toți, fotbalul școlar a înregistrat un număr impresionant de participanți la cele două niveluri de desfășurare, ciclul primar și cel gimnazial.
 

Gazda micilor fotbaliști ai claselor I-IV a fost Școala Generală cu Clasele I-VIII Nr. 3 Suceava. Prin grija coordonatorului de activitate, prof. Cătălina Loghin, și a responsabilului de catedră al școlii, prof. Ioan Drăgoiu, competiția s-a desfășurat în excelente condiții pe terenul gazon al Complexului „Zamca”. Pentru o jumătate de zi, dăruită cu o vreme splendidă, copiii s-au bucurat de generozitatea sponsorului principal, doamna Mariana Filipciuc. Cele 12 delegații care și-au înscris echipele în concurs au reprezentat instituțiile: Școala Generală Nr. 8 Suceava, Școala Generală Nr. 4 Suceava, Școala Generală „Grigore Ghica Voievod” Suceava, Grupul Școlar Cajvana, Școala Generală Todirești, Școala Generală Nr. 1 Suceava, Școala Generală „Ion Creangă” Suceava, Grupul Școlar Dumbrăveni, Școala Generală Mihoveni, Școala Generală Nr. 3 Suceava. Trebuie menționat și apreciat faptul că, pentru prima oară în istoricul acțiunilor specifice Săptămânii Naționale a „Sportului pentru Toți”, s-au reunit echipe aparținând celor două medii, urban și rural. De obicei, în cadrul olimpiadei activitățile sportive sunt separate. Turneul competiției a cuprins spectaculoase meciuri care s-au încheiat cu premierea celor mai bune rezultate. Locul I – Școala Gen. „Ion Creangă” Suceava, prof. Daniel Ceobanu. Locul II – Școala Gen. Nr. 3 Suceava, prof. Cătălina Loghin. Locul III – Școala Gen. Todirești, prof. Ionuț Geosu și prof. Vasile Corbu. Evidențierile individuale i-au răsplătit ca drept cei mai buni pentru efortul și pasiunea lor. Portarul competiției – Alexandru Mandiuc, Școala Gen. Nr. 3 Suceava. Golgheterul competiției – Cosmin Tucaliuc, Școala „Ion Creangă” Suceava. Cel mai tehnic jucător – Aleksandru Longher, Școala Gen. Nr. 3 Suceava (care a primit, pe lângă diploma, medalia și tricoul oferit de organizatori, un premiu special, spre surprinderea generală, dar plăcută a participanților, oferit de patronul Complexului „Zamca”). Cel mai bun atacant – Ianis Onuț, Școala „Ion Creangă” Suceava. Cel mai bun mijlocaș – Daniel Grigorean, Școala Gen. Todirești. Cel mai bun fundaș – Robert Șutu, Școala „Ion Creangă” Suceava. Cel mai spectaculos gol, tip „scăriță”, l-a marcat Șerban Cojocariu de la Școala Gen. Nr. 3 Suceava. Cei mai tineri jucători au fost premiați pentru două goluri înscrise, prestația excelentă și curajul dovedit în joc: Răzvan Faliboga (Școala „Ion Creangă” Suceava), Gabriel Hrițcu (Grupul Școlar Dumbrăveni) și Ștefan Jităreanu (Școala Gen. Nr. 3 Suceava). Cea mai tânără echipă participantă – Grup Școlar Dum-brăveni, condusă de prof. Cristian Cârlig, a impresionat prin tenacitatea jocului și comportament fairplay, majoritatea jucătorilor fiind de clasa a II-a. Cele 57 de goluri au fost validate de către arbitrajul asigurat de profesorii Alexandru Petrea, Ioan Drăgoiu și elev-arbitru Brian Tudosă. Premiile (cupa, diplomele, medaliile și tricourile) au fost asigurate prin grija dlui director prof. Mihai Androhovici, de la Direcția pentru Sport și Tineret Suceava, A.S.Ș. „Rarău” personalizând diplomele și oferind participanților ecusoanele cu însemnele „Sportului pentru Toți”. Reușita acțiunii n-ar fi fost posibilă fără sprijinul financiar al părinților de la Școala Gen. Nr. 3 Suceava: Victoria Longher și Antigona Pomparău. Ceaiul cald și energizant pregătit în restaurantul Complexului „Zamca” a fost oferit cu generozitate de către Paul Jităreanu.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI