Ministrul educației și-a confirmat sosirea la sărbătoarea de la „Ștefan cel Mare”

Ministrul educației Daniel Funeriu și-a confirmat prezența la festivitatea de deschidere, de astăzi, a suitei de manifestări jubiliare dedicate împlinirii a 150 de ani „de excelență” la Colegiul Național „Ștefan cel Mare”, manifestări care încep de la 9,30.
 

Cu prilejul evenimentului au fost adresate invitații către Casa Regală a Românei, Președinția și Guvernul României, Parlament, Ambasada Austriei, Academia Română etc., până acum nefiind confirmată decât venirea ministrului educației, fiind posibil ca vineri, când va fi festivitatea solemnă cu salutul oficialităților, să fie prezente și alte personalități, ne-a spus ieri directorul colegiului, prof. Dan Popescu. După festivitatea din aula colegiului, vor urma în cursul zilei de azi Turneul interjudețean de baschet băieți, de la 10,30, în sala de sport a colegiului, deschiderea celor două concursuri importante „OpenIT” – concurs național de informatică aplicată – și „CSNMovies” – concursul de creativitate cinematografică, de la ora 15, masa rotundă cu reprezentanții ONG-urilor din Suceava, ora 15,30, după care, în laboratoarele de informatică, se va desfășura primul concurs menționat.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI