La câteva minute după cucerirea marelui premiu, el avea să ne declare că și-a dorit (firește!) și a așteptat momentul acesta, însă acum încearcă deja și regretul de a nu mai putea fi, în viitor, concurent. Dar, spunem noi, va rămâne „în familia” festivalului. Până în această vară student la Literele sucevene (din câte știm, chiar unul dintre studenții preferați ai decanului, prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu, președintele juriului acestei ediții), acum masterand în cadrul Facultății de Litere și Științe ale Comunicării din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, dar și profesor de română în comuna în care s-a născut, Boroaia, a debutat în urmă cu aproximativ doi ani în „Crai nou” (iar o recenzie a semnat „la noi” și în urmă cu aproximativ o lună, în pagina 5, în care îl mai așteptăm), a semnat în „NordLitera”, iar recentul număr al „Bucovinei literare” îi găzduiește o pagină de versuri; nu în ultimul rând (în ce ne privește), este membru al cenaclului „Zidul de hârtie” care se reunește lângă „Crai nou”, în mansarda „Music Pub”. După anunțarea câștigătorilor, dl Mircea A. Diaconu ne mărturisea că (fără să știe, evident, despre cine este vorba, întrucât textele intrate în concurs nu erau semnate, ci marcate cu un motto corespunzător numelui ce avea să se afle abia după definitivarea clasamentului), citind versurile, a simțit cine ar putea fi marele premiat și s-a bucurat mult aflând apoi că este vorba chiar despre Vlad Ionuț Sibechi. Președintele juriului a mai specificat, public de această dată, că primii 5-6 laureați se detașează clar, prin valoarea textelor propuse, de următorii. O satisfacție pentru noi este și că 2010 este, din nou și fără tăgadă, un an al Sucevei, care a avut nu mai puțin de 7 laureați. Un an al Sucevei, fără tăgadă, și pentru țară, care s-a obișnuit ca, oriunde ar concura, tinerii (sau mai curând tinerele!) suceveni să obțină premii. Exemplul acestor zile îl oferă elevele de la Colegiul Național „Petru Rareș” Deniz Otay (recent publicată în „Poesis International”) și Andreea Teliban care s-au întors cu noi premii după ce au concurat „în deplasare”. O satisfacție a fost și să aflăm de ce lipsește de la premiere fosta elevă de la „Petru Rareș” Roxana Baltaru (premiul a fost primit, acum, de mama sa): fiindcă este bursieră în Marea Britanie! Nu în ultimul rând, este de apreciat poziția ocupată pe podium de dorneanca Andreea Felciuc, care, credem, nu vorbește doar despre sine și despre evoluția sa, ci și despre „școala de poezie” de la Vatra Dornei (pe care subsemnatul a cunoscut-o ca membru în juriile concursului „Nichita în luna lui Marte”, dedicat inițial elevilor dorneni, iar apoi elevilor din întreg județul). Cum ar fi arătat poezia fără… ? După o zi de vineri plină de evenimente (deschiderea festivalului, cu numeroase alocuțiuni, cu proiecția celui mai recent documentar despre Nicolae Labiș realizat de Grigore Ilisei din Vălenii de Mălini, cu lansări de carte; festivitatea acordării premiilor SSB pentru anii 2008 și 2009 și prezentarea recentului număr al revistei „Bucovina literară”; conferința susținută la Universitate de tânărul critic literar bucureștean Paul Cernat; recitalul poetic de la „Casa Albă” din Frasin, încheiat după miezul nopții – asupra unor aspecte vom reveni), cea de sâmbătă, de la Mălini, nu a arătat o toamnă tocmai prietenoasă: cer mohorât, frig (muiat de țuica și vinul gazdelor, dar și de un clondir de palincă adus cu sine de la Satu Mare de poetul George Vulturescu), rafale de vânt, amenințarea ploii și chiar ploaie (amestecată, la un moment dat, cu câțiva fulgi). Vremea nu a speriat însă gazdele (Casa memorială „Nicolae Labiș”, Școala „Nicolae Labiș” din centrul de comună), nici oaspeții. Iar în finalul manifestărilor din curtea casei memoriale, mălinarii aveau să insufle, în plus, energie și căldură emanând din programul elevilor care au evoluat, ca de fiecare dată, în fața asistenței și poate că, mai ales, din cel al grupului bărbătesc din localitate, venit în sunet de goarnă să încânte prin cântec de fluier, prin glasuri aspre și sonore zicând din acelea ciobănești, printr-un ropot de pași apăsați și grăbiți într-o învârtită iute, ritmată de dobă, sub pomii ce-și tremurau frunzele și rarele mere. Printre altele, acolo, în curtea cea primitoare, mereu însuflețita și însufleținda prof. Maria Crețu a anunțat acordarea de diplome, cu prilejul recentei zile a educației, profesorilor din „familia Labiș” aflați de față, adică Margaretei Labiș, soțului său, Florin Diac, și Teodorei Labiș Crețu (sora cea mai mică a lui Nicolae – cel care peste vreo două luni ar fi împlinit 75 de ani dacă… –, revenită acasă alături de fiu și noră). Iar poeta Carmen Veronica Steiciuc, coordonatoarea festivalului, a anunțat că poetul (în ultimii ani revenind dinspre Cluj) Marcel Mureșeanu (inițiator al concursului de poezie pus sub numele lui Labiș, prezent la 40 din 42 de ediții ale concursului/festivalului și președinte al juriului la numeroase ediții ale acestuia) a devenit „președinte de onoare” al juriului. Tot acolo, Carmen Veronica Steiciuc reamintind câte nume devenite importante ale poeziei românești contemporane s-au încercat (ori au bifat prima reușită sonoră) în concursurile „Nicolae Labiș”, iar Mircea A. Diaconu lansând ipoteza în fața tuturor, i-au făcut pe toți să se gândească (și, intim, să ofere răspuns întrebărilor): Ce-ar fi fost poezia românească din a doua jumătate a secolului XX fără Nicolae Labiș? Ce-ar fi fost și ce-ar fi poezia contemporană fără concursul organizat de 42 de ani în numele lui Nicolae Labiș? Juriu, premii, premianți Juriul celei de a XLII-a ediții a Festivalului național de poezie “Nicolae Labiș”, alcătuit din criticii literari Mircea A. Diaconu (președinte), Andrei Grigor, Adrian Dinu Rachieru, Vasile Spiridon și Paul Cernat, a decis acordarea următoarelor premii: MARELE PREMIU “NICOLAE LABIȘ” și Premiul revistei CONVORBIRI LITERARE Iași – Vlad Ionuț SIBECHI, Boroaia; Premiul I și Premiul revistei TIMPUL Iași – George CHIRIAC, Onești, Bacău; Premiul II și Premiul revistei BUCOVINA LITERARĂ Suceava – Andreea FELCIUC, Vatra Dornei; Premiul III și Premiul revistei VIAȚA ROMÂNEASCĂ București – Deniz OTAY, Suceava; Premiul special “Nicolae Labiș”, oferit de familia poetului, și Premiul revistei POEZIA Iași – Roxana Diana BALTARU, Suceava; Premiul revistei PORTO FRANCO, Galați – Ionelia CRISTEA București; Premiul revistei DACIA LITERARĂ Iași – Ștefania ANUȚOIU, Râmnicu Vâlcea; Premiul revistei ATENEU Bacău – Andreea TELIBAN, Suceava; Premiul revistei HYPERION Botoșani – Adrian DINIȘ, București; Premiul revistei POESIS Satu Mare – Alexandru VĂSIEȘ, Bistrița; Premiul revistei CONTA Piatra Neamț – Marina POPESCU, București; Premiul revistei ORAȘUL Cluj-Napoca – Andreea GOREAC, Suceava; Premiul revistei PLUMB Bacău – Lavinia IENCEANU, Suceava; Premiul revistei CITADELA Satu Mare – Ada AITONEAN, Turda; Premiul revistei REVISTA ROMÂNĂ Iași – Ionuț PĂTRAȘCU, Ploiești; Premiul revistei SPAȚII CULTURALE Râmnicu Vâlcea – Alexandra Emilia BUCUR, București; Premiul revistei STEAUA Cluj-Napoca și Premiul revistei electronice NORDLITERA Suceava: Mihai Ionuț OLOGU, Vulcan.
Festivalul național de poezie „Nicolae Labiș”, 2010
Vlad Ionuț Sibechi este laureatul Marelui Premiu „Nicolae Labiș” al ediției din acest an a celui mai longeviv și constant festival de poezie din România, cel care de 42 de ani se desfășoară, fără întrerupere, la Suceava și Mălini. S-ar putea spune, așadar, că 2010 este anul lui Vlad Ionuț Sibechi, fiindcă la recente ediții (atât la Mălini, cât și la Udești) a mai ajuns între laureați, fără însă a deveni primul dintre ei.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii