La aniversarea a 150 de ani de învățământ secundar la Suceava: Unul din marii profesori ai liceului

Simion Florea Marian – membru al Academiei Române (II)

Ca un ecou al acestui freamăt reîntineritor, în ultimul pătrar al secolului al XIX-lea, se adunaseră, în incinta Academiei Române, cele mai luminate minți ale românilor de pretutindeni, în ideea consolidării și desăvârșirii unității culturale și europenizării culturii naționale.
 

În acest scop, prezidiul înaltului for științific s-a străduit, din răsputeri, să adune, la toate reuniunile academice anuale, mai ales pe acei membri care locuiau în afara granițelor Regatului, după cum o confirmă și următorul apel lansat către academicianul sucevean: “Vă rugăm să binevoiți a lua negreșit parte la lucrările sesiunii, dorința noastră fiind ca Domnia Voastră să veniți în sânul Academiei chiar din prima zi, când va fi ședința publică. Este de un mare interes pentru unitatea noastră culturală ca noi, membrii Academiei, din toate părțile locuite de români, în timpul sesiunii generale, să ne întâlnim cu toții la un loc, să lucrăm împreună și să ne comunicăm gândurile în privința muncii comune. Unul din scopurile mari ale Academiei a fost și este stabilirea unei cât mai strânse legături culturale între noi, întrunindu-ne acum în sesiunea generală vom căuta să ne împlinim acest frumos scop” (Adresa Academiei Române, Fondul memorial-documentar S. Fl. Marian, Suceava, inv. Nr. 40.). Academicianul S. Fl. Marian a participat nemijlocit la adunările generale anuale, iar când nu a fost lăsat să o facă, el a menținut legătura prin poștă sau, uneori, prin câte un intermediar. Obstrucționarea a fost făcută de organele ducale austriece, de unele cercuri clericale influente, care îl dezaprobau tacit, de autoritățile școlare districtuale sau locale etc. La toate acestea s-au mai adăugat starea sa de sănătate și dificultățile materiale, provocate de salariul modest, deși înaltul for academic îi trimitea bilete de tren ce acopereau integral sau parțial traseul de cale ferată Suceava – București. Academia Română a constituit, pentru S. Fl. Marian, nu numai cel mai important și eficient mijloc de afirmare științifică pe plan național și european, ci și un puternic sprijin moral și, într-o bună măsură, unul material. După primul contact, din primăvara lui 1882, cu înaltul for, academicianul S. Fl. Marian a fost silit, de împrejurări independente de voința și dorința lui, să-l amâne pe cel de al doilea, timp de trei ani. În februarie 1883, a fost anunțat să se pregătească pentru a fi prezent la sesiunea generală ce se va deschide la 15/27 martie. Deși i s-au trimis bilete de liberă trecere pe calea ferată Ițcani-Roman, catihetul sucevean nu a putut participa direct, ci numai prin intermediul a două referate, care au fost prezentate de alții în ședința din 10 aprilie 1883. Primul aprecia oferta făcută Academiei de W. Schmit, din Suceava, în legătură cu niște cărți fără importanță, pe care voia să le vândă bibliotecii înaltului for al tuturor românilor, iar în cel de al doilea, Marian analiza Descântecele adunate de George Săulescu, referat pe care Vasile Alecsandri îl considera “demn de a figura în Anale și a face obiectul unei lecturi publice” (S. Fl. Marian, scrisoare inedită către Titu Maiorescu, din 20 martie 1884, Biblioteca Academiei Române, București, inv. nr. S. 58(3), XV), deoarece etnofolcloristul stabilea câteva criterii teoretice, necesare valorificării culturii etnofolclorice. Academicianul sucevean, fiind conștient că Bucovina este un pământ ce conservă spiritualitatea și continuitatea istorică a antecesorilor, pe care, de milenii, s-a desfășurat cea mai uluitoare luptă pentru existență, cere sprijinul Academiei pentru a salva urmele lăsate de înaintași. Titu Maiorescu, făcând uz de prestigiul său, în iunie 1882, îi finanțează inițiativa. În același timp, autoritățile imperiale, care nu vedeau cu ochi buni legăturile lui S. Fl. Marian cu intelectualii din vechiul regat, îi pun piedici și, uneori, îi fac șicane, oprindu-l, adesea, să meargă la București. Pentru sesiunile anuale din 1883 și 1884, academicianul sucevean nu a obținut aprobarea necesară spre a putea trece granița Imperiului Austriac în România. Motivele absenței sale de la sesiunea generală, din primăvara lui 1884, sunt sugerate într-o epistolă către Titu Maiorescu, în care, printre altele, Marian îi comunica: “Îmi pare foarte rău că nu pot veni la sesiunea generală a Academiei, dar ce e de făcut dacă mi-s astfel împrejurările, trebuie să tac și să rabd până la o altă sesiune. Eu mi-am propus să nu lipsesc niciodată, dar ce folos că omul propune și Dumnezeu dispune, sau, mai bine zis: ce folos că eu vreau dar alții nu mă lasă” ( S. Fl. Marian, către Consistoriul Arhiepiscopal Greco-Oriental al Bucovinei, petiție inedită, Fondul memorial documentar S. Fl. Marian, Suceava, inv. nr. 162.). Participarea sa la sesiunea din 1884 era cu atât mai necesară cu cât, printre altele, candidau, la premiul Năsturel Herescu, cele două volume ale Ornitologiei poporane române, apărute la Cernăuți, în 1883. Pentru a obține o viză de ieșire din Imperiul Austriac, etnofolcloristul era nevoit să intervină la numeroase foruri: ducale, guvernamentale, departamentale, clericale, școlare și la cele locale. Mai întâi, preotul sucevean trebuia să bată la ușa cabinetului guvernatorului Bucovinei, apoi să apeleze la bunăvoința Departamentului școalelor, la clemența Consistoriului Arhiepiscopal Greco-Oriental al Bucovinei, la conducerea gimnaziului unde lucra.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: