Sfințirea Bisericii „Sf. Vasile cel Mare” din cartierul Tineretului

Câteva sute de credincioși au participat ieri, 22 august a.c., la sfințirea bisericii parohiale cu hramul „Sf. Vasile cel Mare”, din cartierul Tineretului din Suceava, locaș de cult ortodox situat pe DN 29, spre comuna Dumbrăveni.
 

Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înalt Prea Sfințitul Pimen, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, alături de un sobor de preoți și diaconi. „Este o îndatorire pentru sufletul nostru de a păzi cu sfințenie poruncile lui Dumnezeu. Oamenii s-au îndepărtat de Dumnezeu, iar El și-a trimis Prorocii și, mai apoi, pe Fiul Său, ca să ceară roadele cele bune ale Viei, adică faptele fiecăruia… Pe Hristos, L-au nesocotit ca pe un simplu Om. O parte din lume își trăiește viața fără legătura aceasta cu Hristos, legătură ce constă în împlinirea poruncilor lui Dumnezeu. Dacă lumea întoarce spatele lui Dumnezeu, Dumnezeu nu părăsește lumea sau Via”, a subliniat, în cuvântul său de învățătură, ÎPS Pimen, reamintind celor prezenți că acei credincioși care au contribuit la zidirea celor 40 de case pentru sinistrați și-au adus aminte de poruncile lui Dumnezeu și că „…mulți oameni greșesc atunci când se îndepărtează de Dumnezeu…!”, accentuând pe mesajul pericopei evanghelice a „Pildei lucrătorilor celor răi” (Mat. Cap. XXI, vers. 33-42). Arhiereul nostru a adus și un omagiu primarului municipiului reședință de județ, Ion Lungu, de altfel o prezență constantă la asemenea manifestări, mulțumindu-i că prin ajutorul lui s-a reușit sfințirea acestei biserici, căci „…este un om cu inimă de creștin…”. Ce este viața creștinului? „O luptă duhovnicească, plină de bucurii ori de necazuri, iar cei care le vor răbda, după cum spune Sf. Apostol Pavel, vor fi fericiți…”, a concluzionat ÎPS Pimen. „Piatra de temelie a Bisericii «Sf. Vasile cel Mare» a fost pusă în primăvara anului 2008, dar, din păcate, multiple piedici de la oameni «binevoitori» au întârziat multă vreme finalizarea lucrărilor, alegându-se alte soluții, ca biserica să fie ridicată la câțiva metri mai la stradă față de vechiul proiect și urmând ca fosta construcție să fie destinată unei grădinițe cu program prelungit”, ne-a informat părintele Dumitru Herghiligiu, mulțumind primarului Ion Lungu pentru alocarea fondurilor bănești din partea municipalității, precum și binefăcătorilor sfântului locaș, printre ctitori numărându-se și Brândușel Nichitean, prezent la târnosire, precum și părintelui protopop Vasile Irimia, de al cărui protopopiat aparține biserica. În timpul Sfintei Liturghii, diaconul Nicolae Herghiligiu a fost hirotonit în treapta de preot, urmând a liturghisi la „Sf. Vasile cel Mare”, unica parohie din municipiu cu hramul marelui ierarh capadocian.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI