Conform datelor Direcției Județene de Statistică, județul Suceava ocupă, din acest punct de vedere, locul întâi pe țară, deținând 6,9% din totalul autorizațiilor de construire de imobile rezidențiale, cele mai multe, respectiv 72,1%, fiind solicitate în mediul rural. În Regiunea de Dezvoltare Nord-Est, sucevenii dețin, desigur, supremația cu 29,2% din autorizațiile din iunie 2010, la rând venind județele Iași (18,3%), Bacău (15,7%), Neamț (15,6%), Vaslui (15,7%) și Botoșani (8,3%). De remarcat este și faptul că, în trimestrul întâi al acestui an, în județul Suceava au fost finalizate 416 locuințe, cu 1213 mai puține raportat la trimestrul patru din 2009 (-74,5%) și cu 143 mai puțin în comparație cu intervalul similar al anului trecut (-25,6%). Analiza pe surse de finanțare relevă că, în lunile ianuarie, februarie și martie 2010, 18,5% din locuințe au fost ridicate din fonduri publice, iar 81,5% cu finanțare privată, adică din contribuții financiare individuale ale persoanelor fizice care construiesc în regie proprie. Ponderea cea mai mare a unităților de locuit finalizate în trimestrul întâi din 2010 a fost consemnată la sate, respectiv 63,2%.
În iunie
În iunie 2010 în județul Suceava au fost eliberate 312 autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale, cu 5,5% mai puține față de luna mai, dar în creștere cu 0,3% comparativ cu luna omoloagă a anului 2009.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii