Un punct de vedere turistic

Cine are puține cunoștințe despre istoria Bucovinei sau cine, din pură curiozitate sau interes, a răsfoit o carte privitoare la istoria Bucovinei a aflat că în această zonă, din cele 9 mănăstiri și 11 schituri, ocupația străină a păstrat doar 3 mănăstiri: Putna, Sucevița și Dragomirna.

 

În prezent însă, turiștii din țară și străinătate care vor dori să viziteze frumoasele plaiuri bucovinene și mănăstirile de aici, inclusiv Mănăstirea Dragomirna, vor avea ce vedea și vor rămâne cu amintiri de neșters. Desigur că turiștii, când vor intra pe teritoriul județului Suceava, vor vizita cu mare interes mai întâi comuna Mălini, adică localitatea natală a unei bunici, apoi Casa memorială a poetului Nicolae Labiș și numai după aceea se vor deplasa la celelalte obiective turistice de pe teritoriul județului. Voi insista mai mult asupra traseului de acces spre Mănăstirea Dragomirnei, parcurgând drumul european 85, pe porțiunea din municipiul Suceava până la Ițcani, apoi drumul județean 208 D, de la Ițcani la Mitocu Dragomirnei, și, în fine, un alt drum județean, de la Mitoc la Dragomirna. Parcurgând acest traseu, recomand să facă unele mici popasuri în următoarele puncte cu atracții turistice deosebite: 1. La mijlocul podului peste râul Suceava de la Ițcani. Aici vor avea surpriza (și probabil vor trăi o plăcere deosebită) să admire, în aval, la circa 20 m distanță de pod, un obelisc înalt, datând din preistorie, care este ornamentat cu resturi vegetale pietrificate, dispuse în mai multe straturi succesive, după cum au fost creșterile de nivel ale apei râului Suceava pe parcursul erelor geologice. Întrucât în prezent suntem într-o altă etapă, într-o altă eră geologică, aș face propunerea ca vechile straturi vegetale pietrificate care au îmbrăcat până acum acest „monument străbun” să fie duse la un muzeu de antichități, iar pe muzeu să fie arborată o foaie verde, pardon!, o frunză verde, că și așa suntem pe un traseu turistic. Dacă un asemenea „obelisc” s-ar afla la podul peste râul Suceava de la Milișăuți, ar putea să fie ornamentat cu o frunză de varză, care ar fi o bună reclamă turistică, deoarece frunza de varză este arhicunoscută în toate piețele agroalimentare de pe cuprinsul patriei și poate chiar și în străinătate; 2. Turiștilor le-aș mai face propunerea ca, pe pasajul rutier peste linia ferată din centrul cartierului Ițcani, să se deplaseze cu viteză foarte, foarte mică, să oprească câte puțin din loc în loc pentru a putea admira frumoasele recolte de plante de pe cele două trotuare ale pasajului. Spre a spori recolta pe aceste trotuare, aș veni cu propunerea ca pe acestea să se administreze îngrășăminte, de preferință naturale, ecologice, de la vreo fermă de vaci, oi sau capre din vecinătate. În același timp, cred că ele ar trebui stropite cu apă, recomandabil seara târziu sau dimineața devreme, spre a nu afecta plantele. Pe perioada iernii, trotuarele ar fi bine să fie protejate împotriva înghețului; 3. Pe drumul județean 208 D, pe sectorul de la periferia cartierului Ițcani și până la limita municipiului Suceava, adică până la Stația de pompe, sector administrat de organele municipale, turiștii să se oprească și să admire, de o parte și de alta a șoselei, bogăția de plante ornamentale, asupra cărora nu s-a intervenit de mulți ani. Recomand ca asupra acestei „plantații” să nu se intervină în niciun fel, spre a se asigura un peisaj asemănător celui de la Codrii Seculari de la Slătioara, Stulpicani. Spre a materializa propunerile exprimate mai înainte, ar fi de dorit ca un colectiv restrâns și competent, format din șeful Administrației Drumurilor Naționale, șeful administrației județene și șeful administrației municipale, să se întrunească și numai după o deliberare atentă și competentă să editeze o broșură cu fotografii color, care să atragă și mai mulți turiști să viziteze plaiurile noastre bucovinene atât de minunate. Regret că nu am dat o atenție mai mare acestor probleme și să le fi sesizat mai la începutul sezonului turistic. Dar, vorba românului, „mai bine mai târziu decât niciodată”. Ing. D. PENTIUC